Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sirieni la Nădlac. Au fost călăuziți spre Spațiul Schengen de un grec

Sirieni la Nădlac. Au fost călăuziți spre Spațiul Schengen de un grec
Comentează 0

Doi sirieni au fost prinși la Nădlac, în timp ce încercau să iasă ilegal din țară, pentru a ajunge în Germania.

Este vorba de un bărbat și o femeie, de 26 și 34 de ani, care au ajuns la graniță călăuziți de un cetățean grec.

Migranții au fost prinși cu documente de identitate grecești false, ei călătorind într-un autoturism. Imediat au fost duși la audieri, unde au declarat că au obţinut actele de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, în schimbul sumei de 100 euro fiecare, apoi au apelat la sprijinul grecului, care s-a oferit să-i transporte până la destinaţie. 

Sirienii sunt cercetați penal pentru fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferului grec, în vârstă de 70 ani, este acuzat de trafic de migranţi. 
 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite