Şi a fost Gala de Operă – Open Air
La început de septembrie, adică sâmbătă, 3 septembrie, începând de la ora 19,00, în Parcul Reconcilierii, Filarmonica de Stat întâmpinat arădenii cu un eveniment de tradiție, fără de care toamna arădeană nu ar putea începe: Gala de Operă – Open Air.
Ajunsă la cea de a zecea ediție, gala din acest an a fost pregătită de maestrul italian Giuseppe Caranannte iar invitații care au urcat pe scena din Parcul Reconcilierii au fost soliști de primă mână ai scenei lirice italiene: sopranele Marialucia Caruso și Antonietta Sinischialchi, tenorul Francesco Malapena (numit moștenitorul potențial al legendarului Enrico Caruso) și baritonul Pier Luigi Dilengite.
Programul Galei a fost structurat în două părți. Prima dintre ele a cuprins o selecție Bellini - Verdi – Puccini, în cadrul căreia invitații speciali, în acompaniamentul celor două ansambluri ale Filarmonicii de Stat Arad, au prezentat dramaticele arii din Puritanii (Ah, Per sempre io ti perdei) sau Forţa destinului (Pace mio Dio), cu marile favorite din Tosca (Recondita armonia) sau Turandot (Nessun dorma), dar şi cu unul dintre cele mai cochete valsuri din repertoriul liric al lumii, acela al Musettei din Boema.
Cea de a doua parte a Galei a transportat spectatorii într-un spațiu solar, de o muzicalitate și un romantism aparte – cel al canțonetelor napolitane. Un periplu prin cariera de aproape un secol a acestui gen, de la începuturile sale, marcate de splendidele Te Voglio bene assaje sau Santa Lucia, până la apogeul ei, celebrat de nemuritoarele Torna a Surriento, Core’ngrato, O sole mio…. Partiturile napolitane au fost pregătite în orchestraţiile şi aranjamentele puse la dispoziţia Filarmonicii de Asociaţia Vincenzo Bellini, versiuni supervizate de Giuseppe Carannante.
În pauza dintre cele două părţi ale Galei, Glad Varga, Preşedintele Centrului Judeţean de Voluntariat a invitat publicul la concertul ABC la Aeroport - Open Air Festival, eveniment de muzică electronică organizat pe Aeroportul din Arad şi unde unul dintre invitaţii de marcă va fi maestrul Gheorghe Zamfir.
C. P.