Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad: „Sperăm că 'micul Schengen' va fi un bun exemplu”

Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţan Arad a avut astăzi o întâlnire informală cu chestorul Marin Bondar din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad: „Sperăm că 'micul Schengen' va fi un bun exemplu”
Comentează 0

Principala temă de discuţie a fost programul după care vor funcţiona cele patru puncte de frontieră cu Ungaria, deschise la sfârşitul săptămânii trecute: Nădlac – Csanádpalota, Variaşu Mic – Dombegyház, Grăniceri – Elek şi Iermata Neagră – Dénesmajor.

„Punctele de frontieră vor rămâne deschise timp de trei luni, după programul anunţat, timp în care vor fi evaluate periodic, din punct de vedere al traficului. Dorinţa noastră este de a deschide permanent aceste puncte de trecere a frontierei, pentru a evidenţia că investiţiile din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria au fost necesare. Mai mult decât atât, sperăm că traficul se va fluidiza la punctele de trecere «clasice», atât pe sensul de intrare, cât şi cel de ieşire din ţară. Sperăm ca «micul Schengen» experimentat acum să fie un bun exemplu pentru decizia de a include România în Schengen”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Reamintim că începând de sâmbătă, 18 februarie 2017,  punctele de trecere Nădlac – Csanádpalota, Variaşu Mic – Dombegyház, Grăniceri – Elek şi Iermata Neagră – Dénesmajor vor fi deschise câte o zi pe week-end după cum urmează:

Nădlac – Csanádpalota: duminica între orele 8 şi 16

Variaşu Mic – Dombegyház: sâmbăta între orele 9 şi 17

Grăniceri – Elek: sâmbăta între orele 9 şi 17

Iermata Neagră – Dénesmajor: sâmbăta între orele 10 şi 19.

Comunicat CJ Arad


Scrie un comentariu

trimite