Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sergiu Bîlcea: „Susținem greva japoneză de luni a funcționarilor din primării și Consiliul Județean”

Sergiu Bîlcea: „Susținem greva japoneză de luni a funcționarilor din primării și Consiliul Județean”
Comentează 0

Salariile mici ale angajaților din administrația locală determină o acțiune de protest din partea acestora. Luni, între orele 11-14, funcționarii vor intra în grevă japoneză. Asta înseamnă că nu încetează munca, dar trag un semnal de alarmă cu privire la salarizarea rușinoasă de care „beneficiază” în Primării și în Consiliile Județene.

„Va fi grevă japoneză și la Arad. Conducerea Consiliului Județean înțelege și susține această acțiune. Constatăm că este foarte greu să îi motivezi pe funcționarii valoroși, mulți pleacă din sistem, alții lucrează pe bani puțini dar cu responsabilități enorme. Avem colegi în primăriile din județ și la Consiliul Județean care gestionează proiecte de sute de mii sau de milioane de euro. Cea mai mică greșeală din partea lor înseamnă imputări colosale. Noi ne propunem să continuăm procesul de profesionalizare a administrației publice, dar cu oameni demotivați, plătiți în batjocură, este foarte dificil”, a declarat dl. Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

În prezent, majoritatea angajaților din administrația publică sunt remunerați cu salariul minim pe economie sau mult sub salariul mediu. Situația este similară și în unele societăți din subordinea primăriilor sau a Consiliului Județean. Dacă greva japoneză de luni nu va avea rezultatele scontate, angajații vor trece la măsuri mai radicale.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite