Sergiu Bîlcea : „PSD a votat din nou împotriva investiţiilor”
Consilierii PSD au încercat să blocheze bugetul Aradului, printr-un vot nejustificat în Consiliul Local Municipal.
„PSD este direct responsabil pentru că am votat bugetul pentru 2019 doar la mijlocul lunii aprilie. Ca şi cum nu ar fi suficient că Guvernul şi parlamentarii PSD ne-au ţinut în loc şi au blocat activitatea instituţiilor şi a administraţiei, consilierii locali ai PSD au vrut să întârzie şi mai mult investiţiile pe care le realizează administraţia locală. Fără să vină cu o alternativă, cu amendamente serioase şi demne de luat în seamă, au votat din nou împotriva bugetului şi împotriva investiţiilor.
Lipsa de convingere şi de logică în acţiunea lor ne fac să credem că au răspuns la o comandă politică, primită din partea şefilor din PSD Arad. Credem că PSD a vrut să lase oraşul fără buget, să blocheze activitatea administraţiei, să blocheze investiţiile, în speranţa că vor avea un folos electoral. Singurul lucru pe care au reuşit să îl facă este să arate că sunt contra Aradului. Pentru PSD, arădenii sunt victime colaterale într-un conflict politic, din care ei speră că vor extrage beneficii personale şi de grup. Aradul merge mai departe fără PSD, avem buget şi investiţii, continuăm dezvoltarea oraşului”, a spus Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad.