Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sergiu Bîlcea: „Din ianuarie, 35% dintre abonaţii transportului în comun din judeţ plătesc abonamente mult mai ieftine!”

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea, a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că elevii din mediul rural vor beneficia de o reducere semnificativă a abonamentului la transportul cu autobuzul.

Sergiu Bîlcea: „Din ianuarie, 35% dintre abonaţii transportului în comun din judeţ plătesc abonamente mult mai ieftine!”
Comentează 0

De la începerea şcolii, dacă între 21-35 km (majoritatea elevilor se încadrează în această distanţă) tariful vechi era de 100 de lei, scăderea va fi de 75 de lei. La o distanţă de 40 km, preţul vechi era de 230 de lei, preţul nou este de 150 de lei. 

„35% dintre călători, care sunt elevi, beneficiază de această scădere! Atenţie, însă, este vorba strict despre cursele regulate ale Companiei de Transport Public, nu mă refer şi la operatorii privaţi! Am vrut să fac aceste precizări şi pentru că am încheiat un an important, din punct de vedere al investiţiilor în Compania de Transport Public, unde Consiliul Judeţean are o participaţie de 28%. Îmi pare bine că putem veni în sprijinul arădenilor şi că această scădere va veni în sprijinul câtorva zeci de mii de familie. Încercăm, în mediul rural, să creştem calitatea transportului, chiar dacă unele rute sunt menţinute în viaţă pentru un număr foarte scăzut de beneficiari şi nu sunt profitabile”, a declarat Sergiu Bîlcea. 
În cadrul conferinţei s-a discutat şi despre planurile Companiei de Transport Public, instituţie subordonată Consiliului Judeţean. 

Anul trecut 1,7 milioane de călători au fost transportaţi în judeţ cu cele 129 de autobuze ale Companiei de Transport Public. CTP va cumpăra anul acesta zece autobuze, la mâna a doua. Se doreşte schimbarea celor mai vechi autobuze din parcul auto, unele de peste 20 de ani. 

„Parcul de maşini al CTP este vechi, ne dorim să facem achiziţii noi şi să acoperim şi rutele care deservesc zonele mai puţin rentabile pentru firmele de transport. Compania de Transport Public trebuie să îşi asume acest serviciu. Avem probleme în nordul judeţului, există zone care au nevoie de transport public, iar Consiliul Judeţean va continua să menţină în viaţă aceste rute, chiar dacă nu sunt rentabile”, a precizat Sergiu Bîlcea.
Referindu-se la confortul călătorilor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean spune că este nevoie de o investiţie masivă în Compania de Transport Public, dar parcul auto nu poate fi schimbat peste noapte iar investiţiile sunt îngreunate şi de bugetul nesatisfăcător.

Galerie foto (1)


Scrie un comentariu

trimite