Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Senatorii plafonează pensiile speciale și indemnizațiile pentru mame

Senatorii votează azi două acte normative care au stârnit critici și controverse. Este vorba de plafonarea pensiilor speciale, care nu mai pot depăși valoarea salariilor și a indemnizațiilor pentru creșterea copilului, la maximum 8.500 de lei, informează Realitatea TV.

Senatorii plafonează pensiile speciale și indemnizațiile pentru mame
Comentează 0

Indemnizația lunară pentru creșterea copilului se va stabili ca și până acum, repectiv la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, cu menținerea cuantumului minim actual de 85 % din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată, însă cu limitarea la un nivel maxim de 8.500 lei.

În ceea ce privește pensiile de serviciu nu se vor mai majora, anual, prin raportare la creșterile salariale, ci doar în funcție de coeficientul de inflație, așa cum se procedează, în prezent, în cazul pensiilor reglementate de Legea 263/2010".  

Actul normativ prevede, de asemenea, că valoarea netă a pensiei de serviciu nu va mai putea depăși media soldelor/salariilor nete cuprinse în baza de calcul a pensiei.  Totodată, nu suferă modificări nici baza de calcul și nu intervin schimbări nici în ceea ce privește vârsta și vechimea avute în vedere la data depunerii cererii de pensionare.

Potrivit Guvernului, măsurile au fost adoptate în vederea eliminării inechităților dintre categoriile de pensionari, dar și în contextul în care există pensii de serviciu care au crescut și cu 300% în ultimii ani, ca urmare a creșterilor salariale semnificative din respectivele domenii de activitate. 


Scrie un comentariu

trimite