Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Şedinţă în şedinţă: Comasarea unor şcoli din municipiu votată în aprilie, revocată astăzi de Coaliţia USR, PMP... PSD

O coaliţie formată din consilierii municipali al USR, PMP şi... PSD au forţat în cadrul şedinţei extraordinare de astăzi a Consiliului Local Municipal Arad introducerea pe ordinea de zi a unui proiect privind aprobarea unei plângeri prealabile care a dus practic la revocarea unei hotărâri a aceluiaşi CLM, adoptate la sfârşitul lunii aprilie, hotărâre care ar fi dus la comasarea unor unităţi de învăţământ din municipiu.

Şedinţă în şedinţă: Comasarea unor şcoli din municipiu votată în aprilie, revocată astăzi de Coaliţia USR, PMP... PSD
Comentează 0

Imediat după intonarea imnului, deci, logic, după începerea şedinţei, preşedintele de şedinţă, consilierul USR Codrin Vlad, a insistat să convoace comisiile reunite ale CLM, pentru a supune la vot proiectul, refuzând propunerea primarului Călin Bibarţ ca acesta să fie discutat în cadrul unei şedinţe ordinare. Astfel, comisiile reunite ale CLM au avut o şedinţă în cadrul şedinţei extraordinare, proiectul a fost pus la vot şi a fost introdus apoi pe ordinea de zi cu 12 voturi pentru, venite din partea USR, PMP şi PSD, care au votat la final şi pentru aprobarea sa.

Astfel, s-a pus cruce Liceului Electromecanic de Construcții și Protecția Mediului Arad, ce ar fi urmat să apară ca urmare a fuziunii prin contopire a Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu” cu Liceul Tehnologic de Construcţii şi Protecţia Mediului şi cu Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă”.

Asfel, la finalul şedinţei de astăzi primarul Călin Bibarţ a declarat: „Constat cu un zâmbet amar, că o parte a consilierilor, PSD, USR şi PMP, una vorbim şi alta facem. Din nou încercăm să punem piedică comasării şi eficientizării acestor şcoli. Uită de reformă şi de promisiuni şi se comportă aşa cum aţi văzut. Acolo unde depinde numai de noi, facem reformele în continuare.”

Citiţi şi: https://www.arq.ro/ce-scoli-din-municipiu-se-unesc-cu-doi-consilieri-care-nu-au-putut-participa-la-vot-noua-retea-scolara-a-trecut-de-clm/40589

https://www.arq.ro/ce-se-intampla-cu-reteaua-scolara-din-municipiu-si-cu-plangerea-prealabila-formulata-de-profesorii-din-doua-licee/41476

Galerie foto (1)


Scrie un comentariu

trimite