Se toarnă pilonul noului pod peste Mureș, care va avea o înălțime de 80 de metri!
Se toarnă pilonul noului pod peste Mureș, care va avea o înălțime de 80 de metri!
Este în plină desfășurare construcția podului peste Mureș pe strada Șaguna, parte a proiectului de modernizare a traficului între Aradul Nou și zona UTA. Viceprimarul Aradului, Lazăr Faur, deputatul Sergiu Bîlcea și reprezentanți ai constructorului au organizat o conferință de presă pe șantier.
„Imediat ce vremea ne-a permis, revenim pe șantiere. Vă vom ține la curent cu mersul lucrărilor, acum suntem pe cel mai important șantier al Aradului. Este o lucrare complexă și costisitoare. Lucrările au avansat, în acest moment stadiul fizic al lucrărilor este undeva la 25 – 30%. Aici ritmul va crește în perioada următoare. Insistăm pentru finalizarea lucrării în acest an, asigurăm tot suportul financiar și logistic” a spus viceprimarul Lazăr Faur.
Reprezentantul constructorului a declarat că în următoarele trei luni se anunță intensificarea lucrărilor la pod, este posibil să se muncească și noaptea. Se lucrează la turnarea pilonului care va avea 80 de metri, se va monta suprastructura și se va lucra la rampe în perioada următoare. Până în acest moment au fost turnați peste 15.000 de metri cubi de beton și peste 2000 de tone de fier! Dorința constructorului este să termine construcția până la finalul anului, înainte de termenul stabilit prin contract.
27.04.2023 Departamentul de Comunicare al PNL Arad