Se întorc furtunile. Cum va fi vremea miercuri și joi, în toată țara
Vremea se menține caldă, însă vor fi condiții de averse, descărcări electrice și vânt puternic în mai multe zone din țară.
VREMEA MIERCURI
Miercuri, temperatura aerului va trece de 30 de grade în cea mai mare parte a țării, dar cu precădere în regiunile sud-estice, unde va atinge 34 de grade. Vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului mai ales după-amiaza, local la munte, în nord-estul țării și izolat în restul teritoriului. Vor fi condiții de grindină.
VREMEA JOI
Joi, deși valorile termice vor fi în scădere ușoară, vremea va fi tot mai caldă decât în mod obișnuit pentru această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24-25 de grade în depresiuni și 32 de grade la Calarasi. Averse cu descărcări vor fi în zonele montane, submontane și pe arii restrânse în restul ţării, unde temporar înnorările vor fi accentuate și vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat aversele vor avea caracter torențial și vor fi condiții de grindină.