Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Şcolile ar putea rămâne închise până pe 31 decembrie

Şcolile ar putea rămâne închise până pe 31 decembrie şi nu doar timp de o lună, aşa cum se anunţase iniţial, potrivit România TV.

Şcolile ar putea rămâne închise până pe 31 decembrie
Comentează 0

Potrivit ordonanţei de urgenţă care se referă la telemuncă şi la măsurile privind şcolile, în perioada noiembrie 2020 - 31 decembrie 2020, prin ordin al ministrului Educaţiei, se suspendă activităţile care presupun prezenţa fizica la şcoală.

Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la şedinţa de Guvern, că sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei, că sunt necesare măsuri în plan naţional - şcolile să treacă în online toate.

"Am avut joi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit, am avut şi astăzi mulţi, prea mulţi care au decedat şi trebuie să fim foarte realişti: sunt necesare măsuri ferme, măsuri mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan naţional, precum: şcolile să treacă toate în online, angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara, cel târziu la ora 21,00, circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată, petrecerile şi cele publice şi cele private trebuie interzise, târgurile şi pieţele trebuie închise, portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior sau în exterior, portul măştii trebuie generalizat şi trebuie să fie obligatoriu, iar firmele şi autorităţile trebuie obligatoriu să îşi decaleze programul de funcţionare astfel încât şi transportul public să funcţioneze cu o încărcare mult mai mică, permiţând în acest fel distanţarea suficientă între persoane", a spus şeful statului, în deschiderea şedinţei de Guvern pe care o prezidează.

Responsabilul OMS în Europa: Avem o explozie a cazurilor de Covid-19, dar școlile pot rămâne deschise

Europa se confruntă în prezent cu o ''explozie'' a numărului cazurilor de COVID-19 și nu trebuie să-şi relaxeze eforturile împotriva pandemiei, susține directorul OMS în Europa, Hans Kluge, care recomandă însă statelor să mențină școlile deschise. 

Purtarea generalizată a măştii şi controlul strict al adunărilor pot să salveze numeroase vieţi, a declarat joi directorul biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), într-un interviu acordat France Presse, citat de Agerpres.

''Observăm o explozie'' a contagierilor cu ''un milion de cazuri suplimentare în numai câteva zile'' în Europa şi ''vedem de asemenea mortalitatea crescând încetul cu încetul'', a spus Hans Kluge. ''Nu ne putem relaxa'' şi ''va fi o perioadă mai dificilă, trebuie să fim sinceri în această privinţă'', a adăugat el.

Sursa: romaniatv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite