Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

România ţine şcolile închise, în ciuda recomandărilor OMS, UNESCO şi UNICEF. Majoritatea ţărilor UE au trimis elevii în clase

Klaus Iohannis a anunțat o decizie care prevede că toate școlile din România se vor închide și vor trece în online. Decizia acestuia este în contradicție cu recomandările OMS, UNESCO și UNICEF.

România ţine şcolile închise, în ciuda recomandărilor OMS, UNESCO şi UNICEF. Majoritatea ţărilor UE au trimis elevii în clase
Comentează 0

Majoritatea țărilor europene au practicat recomadarea OMS, UNESCO și UNICEF, dar și a diverselor studii internaționale, care arată că pierderile de învățare și distanța de mediul școlar pot avea efecte grave asupra bunăstării copilor.

Directorul biroului european al OMS a declarat recent faptul că este nevoie de măsuri suplimentare în lupta cu pandemia, însă școlile ar trebui să rămâne deschise în toate această perioadă și să fie închise doar ca ultim resort.

Poziția OMS este o reafirmare a atitudinii de încurajare a activității școlare, în condiții de prevenție, pe care au abordat-o mai multe organizații internaționale, inclusiv UNESCO și UNICEF. 

Recomandările organizațiilor internaționale vin în contextul studiilor publicate recent, care sugerează un rol limitat al școlii în transmisia Covid-19, în special în rândul elevilor cu vârste mici. 

Autoritățile din majoritatea țărilor europene au decis să țină școlile deschise. Altele au decis închiderea liceelor, tot în contextul studiilor care arată că elevii cu vârste mari transmit mai ușor virusul decât cei mici. Un număr restrâns de țări au decis închideri extinse la nivel local/regional.

Țările europene și situația școlilor

În Anglia, sindicatele încearcă de mai multe săptămâni închiderea școlilor în zona de nord a țării, unde numărul de cazuri crește rapid. Guvernul englez a introdus un ghid pentru a ține școlile deschise, cu reguli strice de igienă și distanțare socială.În Franța, Guvernul a decis să țină școlile deschise în contextul extinderii restricțiilor în restul domeniilor de activitate. 

Germania dorește să țină școlile deschise, chiar în condițiile în care se aproprie sezonul de iarnă, iar  ventilarea claselor este obligatorie. Autoritățile iau în considerare închiderea eventuală a liceelor și mutarea claselor cu elevi mari în online.

Portugalia a decis să extindă restricțiile în contextul creșterii infectărilor, însă elevii sunt așteptați în clase.

În Ungaria, autoritățile au decis să țină unitățile de învățământ deschise, în ciuda extinderilor restricțiilor.

În Slovacia clasele mari de gimnaziu și liceu sunt în online, în timp ce cele mici și gradinițele sunt deschise. Măsura este în vigoare până la sfârșitul lunii noiembrie.

Letonia a decis învățământ online pentru elevii cu vârste cuprinse între 7-12 ani, restul fiind la școală/grădiniță. Decizia este în vigoare până pe 15 noiembrie.

Italia a introdus un nou sistem ”semafor” pentru diferențierea zonelor în funcție de numărul de cazuri de infectare cu coronavirus. În scenariul roșu, cel mai grav, școlile sunt închise, iar elevii mici continuă să meargă la școală.

Belgia a decis să extină restricțiile, însă școlile urmează să fie deschise mult mai repede decât restul activităților oprite în nou lockdown impuse de autorități.

Cehia, țare cu cea mai gravă situație pandemică, a închis școlile la mijloc lunii octombrie și intenționa să le deschidă în această săptămână. Însă acest lucru nu s-a întâmplat, iar întârzierea redeschiderii a produs disensiuni în Guvern.

Polonia a anunțat că va închide toate școlile de săptămâna viitoare. Asta după ce în urmă cu câteva săptămâni i-a trimis pe elevii din clasele mari la cursuri online și școlile primare rămăseseră deschise în totalitate.

Lituania a anunțat tot acum închiderea școlilor, împreună cu restaurantele și alte unități.

Sursa: romaniatv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite