Sătul de şoricioaică, un drogat din Fântânele a adormit în maşină cu motorul pornit; vezi ce a păţit când s-a trezit
Un tânăr de 24 de ani, din Fântânele şi-a făcut plinul cu droguri, din informaţiile noastre se pare că ar fi vorba de şoricioaică, şi a adormit în maşină pe strada Steagului din municipiu, cu motorul pornit. Ce a urmat ne povestesc reprezentanţii Primăriei.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Circulație au colaborat împreună cu polițiștii din cadrul IPJ Arad pentru identificarea și sancționarea unui conducător auto asupra căruia plana suspiciunea că ar fi fost sub influența substanțelor halucinogene.
În weekend, polițiștii locali au depistat un bărbat suspect, în vârstă de 24 de ani, în timp ce dormea într-un autoturism staționat, dar cu motorul pornit, pe strada Steagului. În urma interviului, s-a constat faptul că tânărul locuiește în Fântânele, iar autovehiculul marca BMV, la volanul căruia se afla, nu era proprietatea sa. Având un comportament suspect, a fost anunțat Serviciul Rutier Arad care l-a oprit pe șofer în trafic și l-a condus la unitatea spitalicească unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge și urină.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere”, susţin reprezentanţii Primăriei Arad.