Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Șase migranți ascunși într-un camion au fost depistați de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în cadrul activităților de control, șase cetățeni din Nepal, Bangladesh, India și Egipt, fără drept de a călători în spațiul Schengen.

Șase migranți ascunși într-un camion au fost depistați de polițiștii de frontieră
Comentează

Azi, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe autostrada A1 Deva – Nădlac. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un ansamblu rutier înmatriculat în România, condus de către un cetățean român.

În urma efectuării controlului asupra mijlocului de transport, au fost depistați, ascunși în semiremorca mijlocului de transport, şase cetățeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru verificări unde, în urma acestora, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Nepal, Bangladesh, India și Egipt, cu vârste cuprinse între 19 și 35 de ani.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini și trafic de migranți pentru cetățeanul român, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

În urma aderării complete a României la Spațiul Schengen, Poliția de Frontieră continuă să acționeze în baza analizelor de risc pentru a asigura securitatea la granițele țării. De asemenea, competența privind migrația ilegală rămâne în continuare la nivel național pentru gestionarea eficientă a acestui tip de infracționalitate.


Scrie un comentariu

trimite