Sărbătoare-mozaic, Sfintele Paști, cu o singură formă de plural, a termenului Pessah, Pesachim, ebr. sau lat. Pascha, este exprimarea multiplelor sensuri a Sărbătorii Trecerilor.
Azima, pâinea nedospită, sfințită, simbol al curăției, se servește în Noaptea Paștilor, corespunde, în Contextul Pascal, cu Pasca, anafura sub formă de cozonac, obținută din aluat dospit, ornată cu brânză dulce și stafide, la creștinii ortodocși. În conotații creștine Paștile sunt eliberări, de robii sau păcate, și premergerea către Înviere.

Bate toaca...

Bate toaca, broașchile/Că mâne vin Paștile! Răsună și azi chemarea prevestitoare, acest glas, nemaicântat de nicio pasăre călătoare, care, în zile de primăvară își cată cuibul.
Copil fiind toaca răzbătea tot satul, urmată de surzenie de clopot până în Noaptea Învierii, când se-nconjura, cu Prapori, Biserica. Lumini aprinse, ca un Viu Sfeșnic, luminau Întunerecul Nopții, iar coloana formată din înfățișări umane semnifica Pelerinaj la Mormânt! 
Pentru noi, Paștile însemna haine noi, cusute la croitorii din sat, papuci de lac, cârpă pentru cap, învelită, după vârstă, dar și ouă roșii. Acestea erau vopsite din coji de ceapă strânse peste an în pod, în bășcuiețe de pânză, dar și din fire de lână roșie care nu puteau fi folosite la războiul de țesut pentru ponevi, țoale etc. Cojile de ceapă se fierbeau, la fel, se adăugau, după caz, și fire de lânuță, după care se introduceau ouăle spre a fi înroșite. Acestea, după ce s-au fiert, se lăsau puțin să se răcească și se ungeau, ca să lucească, cu slănină sau unsoare, cât o nucă. De asemenea, ouăle roșii, se ornau cu frunze de pătrunjel, sau alte plante cu frunze decorative, prin introducerea acestora într-un ciorap de nailon, se scăldau atent, și aspectul era unul natural, dat de stratul de unsoare care le dădea luciul.

Dar, ce mai însemna Paștile?

Plimbare prin... Centru, ieșitul pă uliță, păsusuori, care cu care și păradia-paradarea ținutelor! Ca să nu deranjăm cetele de feciori sau bărbați de toate vârstele, ne cumpăram țucurnucă pă bâtă! De la Baba Lenca! Bomboane caramelizate, obținute dn topirea zahărului la care se adăuga miez de nucă mărunțit.

Dar cum era cu cei care se adunau pă Locu Piațului? Ciocnirea ouălor era, este și acum, un ritual! P-a dus-a! P-a luate-a! P-a mâncate-a! Și, cine credeți, dragi cititori, câștiga? Acel care avea Ou cu ghioantă! Vă las să ghiciți! Nu e vorba de Ou potcovit, de aceea cei are câștigau, aveau nevoie de coșeri de paie să și le care, acasă! Alții își umpleau buzunarele iar noi, copiii, ne făceam că ne împiedecam și le zdrobeam buzunarele...

Și totuși, culoarea roșu, roșie însemna viață, sacrificiu, sânge vărsat... nu însă și exprimările și colportările, ce-i drept, mai nou, despre Formulele de adresare în aceste zile de sărbătoare, de primenire.

Și, totuși, ce mai însemna Paștile?

-Ce mai însemna Paștile? Tradiții, care astăzi s-au pierdut în negura vremurilor! Dacă Toaca încă răsună prelung cu solemnitatea de nezdruncinat, dacă Postul este o pregătire pentru suflet, alte cutume, tinerii, și nu numai, nu le mai practică. Ne referim aici la jocuri! Cu rol de comunicare! Cum ar fi jocul cu loptan-n lopițele! Lopta, mingea din zdrențe, pe care, tinerii o pregăteau și o dădeau peste două bucățele de scânduri, într-un loc anume din comună-La Pețu-n dâmbă! Sunt toponime și cognomene recunoscute, totuși, de sătenii în vârstă.

Ieși moși de sub coș…

Și ce se mai practica în Postul Paștilor? Ceea ce încântă un trecător, dacă se află în preajmă este făcutul cocoșilor! Pop corn... local și, nu oricum, ci sub descântec... cunoscut din veacuri.

Sătencele în vârstă mai păstrează ciurul-sita de azi. Și își pregătesc porumb de cocoși! Și foc cu jar potolit!

Se adună la uliță sau în gospodăria uneia, și, ținând sacrul Post al Paștilor, fac cocoși, descântând: „Ieși moși, ghi su coși, și pomnește tri cocoși/Unu mie, unu ție/Unu la Bacea Ilie!” Cu acest ritual, de sub jar, în ciur, cocoșii pocneau frumos, albi ca niște fluturi zburând a desprimăvărare! Și erau mulți! Se puneau, sub dosoi, într-o coșeriță, să se ajungă! 

Ce făceam, noi, copiii? Așteptam puicuțele! Boabele de porumb neplesnite bine, și ne amuzam că ne rămânea și nouă ceva, iar dacă nu le puteam zdrobi sau mesteca, fiind puțin dure, cel puțin le împrăștiam prin grădină la puicuțele adevărate! 

Și ce dacă te adresezi Paște Fericit! ești cool, dar nu-i destul…

Glosată între foarte multe paranteze, această adresare, cu păreri împărțite, încearcă a elimina din sacralitatea ei și nici nu știm, ca mai demult, bătrânii satelor să își fi scos pălăriile unul în fața celuilalt invocând urarea drumeagului, care își scotea, la păscut, vitele, mă rog, ovinele. Paște fericit! Știm doar atât! Că de Sfintele Paști se primeneau curțile! Casele! Sufletele!

Am consultat, pentru acest material mai multe dicționare sau cărturari, spre a ne documenta cum este corect Paște! Paști!  Dosoftei, 1575, Coresi,1589, L. Șăineanu, 1896, Densușianu, Varlaam, Coșbuc, Hasdeu, Delavrancea, Negruzzi ș.a folsesc forma de Paști, Păștiță, Pască rezumativ. Acestea sunt Paștile, de bucurie și veselie. Mai nou întâlnim și exprimarea Sărbătorile Pascale sau Paște, acceptate de DOOM2. Nu putem emite opinii, este atât de încetățenită exprimarea Sărbătoarea Pascală sau formula Paște Fericit, încât am încercat să conjugăm verbul a paște conform normelor gramaticale uzuale: Eu pasc/Tu paști, El, ea paște... astfel că, știut fiind faptul că oamenii nu pasc, este de la sine înțles că o vită paște la câmp sau vitele pasc la pășune.

Nu putem încheia aceste însemnări fără a ne referi la subsantivul-sărbătoare folosit în expresii polisemnatice sau conotative, întâlnite în materiale de referință. Am ales, ca o concluzie doar Dicționarul Limbii Române, Ed. Acad. Române, 1954, celelalte derivând tot de aici.

Te întreb, drag cititor...

Paști fericit?... până la Paște?!!!!

Indiferent de plural sau singular, nu e în toate zilele, Paști!

Sau… La Sfintele Paști, catolicii, în a doua zi, merg cu stropitu', cu odicolon... sau ne referim la Paștile Blajinilor, blajinii - robmanii, cei dintâi oameni de pe pământ trăiau fără femeile lor, de fapt, stau, dar doar treizeci de zile! Blajinii, oameni pașnici, blânzi, din luma lor, îndepărtată, își primesc Paștile din Apa Sâmbetei, unde, localnicii le aruncă în apa curgătoare a Ostroavelor.

Albe, coji de ouă roșii sparte din timpul înroșirii.

Ca să ne pregătim sufletește pentr Pașile Morților, vom face referire și la Paștile Cailor, două substantive, unul propriu, altul comun, în nominativ și genitiv, zi în care caii nu sunt înhămați la căruță, dar expresia ne conduce undeva spre un... niciodată! Este o expresie specific - legendă specific românească, numită și Joia Iepelor, potrivit Calendarului Ortodox corespunzând Ziua de Ispas. Postul Mare! Săptămâna Patimilor! Sfintele Paști! Mai până la Paști!

Frământări metafizice, catalogate, acceptate mai mult sau mai puțin de la Pasca-Paștile oferit în Noaptea Învierii, nu ar trebui să stârnească controverse dar nici nu ne putem abate de la anumite norme lingvistice (preferăm iar, Al. Graur, 1929 - În uzul popular, e încetățenită Sărbătoarea de Paști). Cu una, cu alta, cu Numele propriu, de familie Pascal, prenumele Pascu, poporul român și românii plecați, de-acum, se vor saluta, în lungul lor drum, Happy Easter, Joyeux Paques, iar iepurașul cu sau fără tricolor va aduce, poate, nu ouă înroșite în coji de ceapă, ci multicolor spre deliciul tuturor! 

Dar… nu uitați să sărbătoriți Marele Praznic al Învierii într-un Paști Frumos!

Florica R. Cândea