Sărbătoarea iei la Cetatea Șiriei (FOTO şi VIDEO)
Sărbătoarea iei, sus la Cetatea Șiriei este deja o tradiție la sărbătoarea Sânzienelor pentru comunitatea şiriană. Faptul că sărbătoarea are loc pe platoul de lângă cetate dă un farmec aparte evenimentului, ceea ce face ca de la an la an să vină tot mai multă lume alături de șirieni la această sărbătoare.
Sâmbătă 24 iunie a fost o zi specială, o zi al cântecului și dansului popular sus pe culmea Șiriei, o zi a bucuriei, în care cei prezenți au avut parte de un program folcloric deosebit, organizat de Primăria Comunei Șiria, una dintre cele mai moderne comune din județul Arad, iar cine spune că Ciugud-ul din Alba este frumos, ar trebui să vină și la Șiria...
Ca în fiecare an primarul Valentin Bot se pregătește din timp pentru frumoasele evenimente ce au loc pe tărâmul lui Ioan Slavici, astfel că în acest an Sărbătoarea iei a făcut parte din cele trei zile dedicate comunei Șiria. Desigur că nu este ușor, pentru că tot aparatul Primăriei este antrenat în acest eveniment deosebit în care fiecare angajat știe ce are de făcut, astfel încât totul să fie ca la carte, pentru că primarul ține la prestanță și la lucrul bine făcut și bine face pentru că fiecare lucru ține de om.
Când vorbim însă de aspectul sărbătorii în sine nu putem să nu amintim de faptul că „sufletul” acestor zile de sărbătoare este ca întotdeauna consilierul judeţean Garofița Popa, un suflet mare „un suflet pentru suflete” pentru că Garofița este omul care alină suflete, știe să pătrundă cu blândețe întotdeauna la sufletul fiecărui om. De altfel, dânsa este și cea care prezintă evenimentul cu vocea-i mereu caldă, de aceea de-a lungul anilor lumea a îndrăgit-o și este foarte iubită de public. Pe Garofița nu se poate să nu o îndrăgești ca om. Programul folcloric a debutat cu ansamblurile folclorice Șiriana junior și seniori, Ansamblul de dansuri Podgoria-Pâncota, Grupul Folcloric Sânzienele și Feciorii Zărandului, coordonați de o doamnă al cântecului și dansului popular, fiind vorba de Marioara Miclea, un profesor cu mult suflet și dăruire, din mâna dânsei plecând spre scenele țării și nu numai generații întregi de oameni valoroși, pentru că dânsa știe să șlefuiasă talente, știe să aprecieze adevăratele valori culturale și mai știe că fiecare voce pe care dânsa a pregătit-o, va fi o adevărată privighetoare a cântecului românesc. De aceea prof. Mărioara Miclea este foarte apreciată și stimată peste tot. Acolo unde ajunge Marioara Miclea muzica nu poate fi decât de o înaltă calitate. Astfel, și primarul Valentin Bot o invită întotdeauna cu drag la Șiria, oferindu-i întotdeauna câte un superb buchet de flori ca semn al aprecierii și recunoștinței.
Soliști vocali au fost Alin Neag, Patricia Petri și inegalabilul Ștefan Muntenaș, cel care a și încheiat sărbătoarea după un colaj de cântece atât de îndrăgite de public, cel pe care eu îl numesc fără exagerare „privigetoarea cântecului Arădean”. Ștefan Muntenaș este pentru arădeni, ceea ce este Vasile Conea pentru Banat, un interpret inegalabil, o legendă a cântecului popular, un profesionist care ține la calitatea muzicii autentice. Sărbătoarea iei a fost din nou o reușită pentru toată lumea, prin care tradiția și portul popular, ne amintesc din nou că suntem români, chiar dacă unii vor să ne distrugă trecutul și tradițiile noastre. Este o cinste și o mare bucurie pentru fiecare comunitate să-și prezinte portul popular, pentru că la urma urmei aceste lucruri sunt o frumoasă carte de vizită, iar sărbătoarea iei este parte din ceea ce poporul român a primit ca moștenire de la înaintași. În biblie spune undeva cam așa: „Dacă voi veți tăcea pietrele acestea vor vorbi” și exact așa este cu istoria noastră a românilor, indiferent ce spun unii și de ce nu și referitor la portul popular, pentru că la urma urmei tocmai aceste costume populare din care face parte și ia vorbesc despre trecutul nostru pe aceste meleaguri. Așadar această sărbătoare este o carte de vizită și o continuare a obiceiurilor noastre ca popor. Rămâne doar ca generațiile următoare să ducă mai departe aceste frumoase tradiții. Dumnezeu să ne ajute!