Șapte persoane au fost arestate de DIICOT în dosarul gunoaielor
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea a șapte inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă în formă calificată și complicitate la contrabandă în formă calificată.
În urma perchezițiilor efectuate au fost identificate și ridicate sumele de 73.850 de euro, 66.518 lei și 600 CHF, precum și mai multe telefoane mobile, documente și laptop-uri.
De asemenea, au fost descoperite și peste 48 de tone de deșeuri, introduse ilegal în țară.
Pe parcursul acțiunii, comisarii Gărzii de Mediu au aplicat amenzi în valoare de 100.000 de lei și au dispus interzicerea activității pentru trei societăți comerciale.
Activitățile au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, Oradea, Alba Iulia, Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Arad, Hunedoara și Sibiu, specialiștilor din cadrul ANAF și comisarilor Gărzii Naționale de Mediu.
A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupărilor Mobile de Jandarmi Timișoara și Cluj și Inspectoratelor Județene de Jandarmi Arad, Bihor, Alba și Sibiu.
Pe parcursul investigațiilor și cercetărilor efectuate, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a acordat sprijin prin I.T.P.F. Oradea, S.T.P.F. Borș și S.T.P.F. Nădlac.