Ruptură în Coaliţie, ALDE a votat alături de opoziţie împotriva PSD
Ruptură în Coaliţie, la nivelul Camerei Deputaţilor. ALDE a votat, miercuri, în favoarea proiectul de lege depus de liberali care prevede ca primarii să fie aleși în două tururi de scrutin.
PSD s-a opus propunerii, însă fără sprijinul colegilor de la ALDE, social-democraţii nu au reuşit să obţină cele 165 de voturi de care aveau nevoie, având doar 149. Proiectul avea raport de respingere, dar în urma votului ALDE, alături de opoziţie, proiectul de lege a fost retrimis la comisie.
Liberalii se exprimaseră, încă de la începutul lunii, că celelalte partide parlamentare, cu excepţia PSD, ar trebui să aprobe proiectul depus de liberali pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, pentru că toate ar fi avantajate.
Tot miercuri, prim-vicepreședintele ALDE Varujan Varujan a anunțat, în plen, că parlamentarii liberal-democrați din Moldova nu vor vota legea bugetului de stat pe 2019 dacă în proiect nu este inclusă finanțarea pentru Autostrada Unirii.
„Eu nu fac amenințări, dar pentru parlamentarii ALDE din Moldova, prezența acestui obiectiv în legea bugetului este o condiție obligatorie ca noi să votăm legea bugetului pe 2019”, a declarat Vosganian, potrivit Mediafax.