Ruinele de la Generală 10. Autoritățile nu găsesc soluții pentru a salva clădirea școlii
Unul dintre imobilele Școlii Generale Nr. 10 ”Frații Neuman” a ajuns o ruină, după ce a fost abandonat în urmă cu cinci ani, de când cu reformele din sistemul de educație și comasările de școli.
Generală 10 - de pe strada Grădinarilor, din cartierul Gai - a fost comasată cu Generală 21 și a rămas doar cu o clădire în care învață copiii. Decizia Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) pare să nu fi fost foarte inspirată, din moment ce începând cu noul an școlar această școală își va redobândi statutul de personalitate juridică. Cu alte cuvinte, nu va mai aparține de Generală 21, va fi autonomă. Măsura aparține aceluiași ISJ, tocmai pentru că aici învață suficienți copii, aproximativ 300.
De la decizia anterioară a autorităților din educație, respectiv din 2010, vechiul imobil al școlii a ajuns atât de degradat încât nu s-ar mira nimeni dacă ar ceda acoperișul sau vreun perete. Doar buruienile care au crescut necontrolat și boschetele mai ascund ruinele de ochii trecătorilor. Este consecința abandonării clădirii timp de cinci ani.
Contactat de ARQ, inspectorul școlar general, Claudius Mladin, a declarat că s-au tot căutat soluții și încă se mai caută pentru utilizarea imobilului, care este în proprietatea municipalității. Conform lui Mladin, întâlnirile dintre reprezentanții ISJ și ai Primăriei ”au fost nenumărate”.
”Noi am propus Primăriei ca imobilul să fie dat în folosință unor organizații neguvarnamentale, biserici sau pentru un liceu adventist. O ultimă variantă propusă este ca aceste spații destinate învățământului, dar care nu mai sunt utilizate, să fie transformate în locuințe pentru cadrele didactice, după modelul aplicat în alte județe. Până acum, nu am reușit să găsim soluția viabilă”, declarat Mladin.
Interesul altor instituții sau organizații pentru această clădire este mic atât din cauza zonei, cât și din cauza investițiilor care se impun. În acest condiții, este foarte posibil ca imobilul să rămână abandonat mulți ani de aici înainte, iar în cele din urmă să fie necesară demolarea.
Documentele atestă că școala din Gai funcționează încă din 1895. Pe atunci se preda în limba sârbă, iar abia din 1913 s-a predat și în limbile română și maghiară. Statutul de școală generală a fost obținut în 1944.
Foto: Adrian Creța