România, pe locul trei în UE la atragerea de fonduri europene
România se clasează pe locul trei în UE într-un clasament cu privire la atragerea de fonduri europene, pe primul loc fiind Irlanda, iar pe doi Finlanda. „Cu aproximativ 2.500 de contracte semnate într-un singur an, în valoare de circa 10 miliarde de euro, România urcă pe locul 3 în topul european al numărului de contracte cu finanțare europeană semnate. O creștere spectaculoasă și o contractare așteptată de 109% față de bugetul alocat, care va aduce după sine inevitabil și creșterea gradului de absorbție. Cifrele arată că se poate și că "revoluția fondurilor europene" a început, România fiind deja angajată pe drumul ireversibil al dezvoltării cu fonduri europene”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.
În ceea ce privește implementarea financiară a acestor fonduri europene, din suma planificată de 36.769.482.853 de euro, România a contractat 40.053.853.856.754 de euro și a cheltuit 40% din cuantumul total alocat pentru perioda 2014-2020, adică 14.674.413.246 de euro, poziționându-se astfel pe locul trei în clasamentul european, după Irlanda și Finlanda.