Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Rezidenţiat 2018, una vrea Ministerul Sănătăţii, alta candidaţii

Aproape 8.500 de absolvenţi de Medicină susţin, duminică, concursul de intrare în rezidenţiat, în şase centre universitare. Anul acesta, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, guvernul a majorat cifra de şcolarizare de la 4.000 la 5.415, dar domeniile pentru care s-a majorat numărul de locuri sunt în continuare cele mia puţin dorite.

Rezidenţiat 2018, una vrea Ministerul Sănătăţii, alta candidaţii
Comentează 0

Potrivit ministrului Sănătăţii, au fost suplimentate locurile la acele specialităţi unde estde deficit de medici, cum ar fi epidemiologie şi medicină de familie, iar numărul celor înscrişi reprezintă un record al ultimlor ani.

Specializările se află însă în a doua jumătate a clasamentului, medicină de familie pe 27 şi epidemiologia pe 47,  potrivit unui sondaj realizat de Grile-Rezidentiat.ro. Dintre cele 66 de specializări, cele mai dorite sunt psihiatrie, cardiologie şi dermatovenerologie. VEZI AICI CLASAMENTUL SPECIALIZĂRILOR.

Cei 8.419 tinerii medici, absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie vor concura pe un număr de 5.415 locuri şi posturi. Dintre acestea, 4.730 de locuri sunt pentru medicină, 406 pentru medicină dentară, 225 pentru farmacie, iar 54 sunt alocate pentru ministere cu reţea sanitară proprie.

Concursul de intrare în rezidenţiat se va desfăşura în 6 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

Detaliile şi informaţiile de ultimă oră poti fi consultate AICI.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite