Reţeaua Solidarităţii a ajutat 2.380 de persoane din municipiu
Solidaritatea şi grija faţă de comunitate au fost impresionante în ultimele luni, la Arad. Reţeaua Solidarităţii a fost constituită de instituţii publice, organizaţii non-guvernamentale, voluntari şi persoane fizice, care au avut acelaşi scop: să ajute persoanele vulnerabile în faţa pandemiei.
„În aprilie şi mai, 2.380 de persoane din peste 1.000 de familii au primit pachete din partea Reţelei Solidarităţii. Mulţumesc încă o dată celor care au muncit ca voluntari şi funcţionarilor dedicaţi. Mă bucur că persoanele vulnerabile au putut fi ajutate şi, deşi am fost departe fizic, fiecare arădean a simţit că este cineva aproape de el. Le mulţumesc celor care au făcut donaţii, după posibilităţi, cu o menţiune specială pentru Remark (Real), care a donat peste 800 de pachete, în valoare de peste 30.000 de lei. Reţeaua Solidarităţii au fost un success în primul rând pentru că a arătat forţa comunităţii: suntem împreună, solidari, capabili să dăruim. Am fost şi eu alături de voluntarii care au dus pachete persoanelor vulnerabile, am fost impresionat de bucuria beneficiarilor, de încrederea care s-a construit între arădeni. Când pandemia va trece, exemplul acesta va rămâne şi va continua să ajute comunitatea noastră”, a spus Sergiu Bîlcea, coordonatorul Reţelei Solidarităţii.