Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Recons va prelua întreținerea și exploatarea bazinului de polo

Primăria anunță că, începând de ieri, la intrarea în instituție a fost afișat la transparență un „proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fundamentare și stabilirea formei de delegare a gestiunii serviciului public de întreţinere, funcționare şi exploatare a Bazinului de înot de polo, situat în municipiul Arad, str. Eugen Popa nr.28 – inițiativa primarului”.

Recons va prelua întreținerea și exploatarea bazinului de polo
Comentează 2

„Până la data de 24.04.2020, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind aceste documente. Proiectul de hotărâre poate fi consultat începând cu data de 08.04.2020, pe pagina www.primariaarad.ro, sau la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5, între orele 10,00 - 12,00 marțea și joia.  Cei interesaţi pot solicita în scris şi pot primi copii contra cost după aceste acte, care pot fi studiate şi pe site-ul Primăriei Arad, la adresa www.primariaarad.ro, susțin reprezentanții Primăriei.

Dar despre ce este vorba mai exact în respectivul proiect?

Autoritățile municipale doresc ca serviciul public de întreţinere, funcționare şi exploatare a bazinului de polo să fie delegat către Recons, prin atribuire directă a concesiunii.

Procedura ar putea dura aproximativ două luni de la aprobarea de către Consiliul Local Municipal a caietului de sarcini, iar durata estimată a concesiunii este de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii, prin acordul părţilor.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite