Razie la Sântana și Pâncota (FOTO)
Duminică, 7 aprilie, polițiștii orașului Sântana, împreună cu cei ai orașului Pâncota și Serviciului Rutier, au desfășurat o acțiune, pe raza de competență.
Activitățile au avut ca scop impunerea disciplinei rutiere și verificarea transporturilor de material lemnos, precum și menținerea ordinii și liniștii publice.
În acest context, au fost legitimate 90 de persoane (din care 39 testate pentru consum de alcool și droguri) și verificate 73 de autovehicule. Dintre acestea, au fost controlate 11 transporturi de material lemnos.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 13.100 de lei, fiind reținute 2 permise de conducere.
Pentru nerespectarea legislației privind ordinea publică, au fost amendate 3 persoane, iar pentru nereguli privind documentația transportului de material lemnos, a fost aplicată o sancțiune contravențională, conform Legii 171/2010. Au fost ridicați în vederea confiscării 2 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 530 de lei.
Acțiunile polițiștilor au caracter permanent și se desfășoară atât în localitățile din județ, cât și în municipiu.