Protocol de colaborare cu reprezentanții Armatei Române
Joi, 30 martie 2017 la ora 11 în sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ a avut loc semnarea protocolulului de colaborare pentru organizarea de activități culturale și de omagiere a tradițiilor și istoriei militare dintre Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean și Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere filiala Arad, Asociația Națională Cultul Eroilor și Asociația Veteranilor și Văduvelor de Război.
„Încercăm astăzi să oficializăm lucrul pe care în administrația arădeană (și cea municipală și cea județeană) îl facem de asni de zile, respectiv o bună colaborare cu tot ceea ce înseamnă armata română”, a evidențiat viceprimarul municipiului, Călin Bibarț.
„Începem prin acest protocol un program pentru Centenarul Marii Uniri. E important să stabilim cât mai multe parteneriate în viitor pentru acest moment simbolic, atât de important al națiunii române”, a punctat și vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.
„Acest protocol este deja bugetat. Noi am discutat de ani de zile despre acest protocol iar în ultima lună a anului trecut și în primele două luni din 2017 s-a trecut faptic la punerea pe hârtie a tuturor activităților cuprinse în protocol”, a concluzionat generalul Vasile Heredea.
C. P.