Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Proprietarii de clădiri care trebuie să-și renoveze fațadele pot obține un grant de 20% de la Primărie; proiectul de hotărâre a fost pus la transparență

Primăria anunță că începând de ieri a fost pus la transparență un proiect de hotărâre pentru aprobarea regulamentului de aplicare a Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru zone de protecție a monumentelor istorice și pentru zonă monumente protejate în municipiul Arad. Este vorba despre un program de sprijin financiar acordat proprietarilor de clădiri care nu își pot permite să-și renoveze fațadele.

Proprietarii de clădiri care trebuie să-și renoveze fațadele pot obține un grant de 20% de la Primărie; proiectul de hotărâre a fost pus la transparență
Comentează 1

Cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii până pe 26 decembrie, la registratura Primăriei. De asemenea, informaţii suplimentare pot fi solicitate începând de astăzi, între orele 8,00 - 18,00 de luni până joi şi 8,00-16 - vineri, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5. Persoanele interesate pot solicita în scris şi pot primi copii contra cost după aceste acte, care pot fi studiate şi pe site-ul Primăriei Arad, la adresa www.primariaarad.ro.

Ce clădiri sunt eligibile

În referatul de aprobare al proiectului de regulament, semnat de primarul Călin Bibarț se arată că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 23/2014 s‐a aprobat programul multianual, listele de inventariere a clădirilor, zonelor de acțiune prioritară și a regulamentelor de intervenție aferente, pentru creșterea calității arhitectural – ambientale a clădirilor din municipiul Arad. De asemenea, se spune că regulamentul propus prevede încurajarea lucrărilor de reabilitare prin acordare de asistență și sprijin financiar proprietarilor de imobile din zona de protecție a monumentelor istorice și pentru zonă monumente protejate în municipiul Arad. „Programul oferă proprietarilor de clădiri, persoane fizice, un instrument financiar flexibil și ușor de accesat, în vederea creșterii calității arhitectural-ambientale a clădirilor, prin reabilitarea structural‐arhitecturală a anvelopei acestora, în concordanță cu planurile de urbanism și cu regulamentele locale aferente”, se mai arată în document. De menționat că regulamentul se aplică tuturor clădirilor cuprinse în zona de protecție a monumentelor istorice și pentru zonă monumente protejate în municipiul Arad. Proprietarii de clădiri de aici au obligația de a realiza lucrările de intervenție și protejare a clădirilor, dacă acestea prezintă degradări care pun în pericol viața, integritatea fizică, sănătatea și siguranța populației, care afectează calitatea mediului, a cadrului construit urban și a spațiilor publice. „Deținătorii de orice fel ai clădirilor care, prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală, pun în pericol sănătatea, viața, integritatea fizică și siguranța populației și/sau afectează calitatea mediului înconjurător, a cadrului urban construit și a spațiilor publice urbane, în temeiul și cu respectarea legislației în vigoare privind calitatea în construcții și a prezentei legi, sunt obligați ca, din proprie inițiativă, să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenție pentru reabilitarea structural‐arhitecturală a anvelopei clădirilor. Anual vor fi selecționate din inventar clădirile care prezintă degradări ale anvelopei care pun în pericol viața, sănătatea și siguranța populației, afectează calitatea mediului, a cadrului construit urban și a spațiilor publice. Proprietarii acestor clădiri, care nu au luat din proprie inițiativă măsuri de reabilitare a anvelopei, vor fi notificați pentru a efectua obligatoriu intervenția în cursul anului următor”, se mai arată în document. 

Proprietarii au parte însă și de o veste bună, municipalitatea este gata să suporte 20% din costurile intervenției, prin intermediul unui grant nerambursabil acordat însă în anumite condiții. De asemenea, maxim 80% din valoarea lucrărilor eligibile, dacă nu se acoperă din fondurile asociației de proprietari poate fi suportată de către Primărie, sub forma unei contribuții rambursabile. „Municipiul Arad organizează, în condițiile legii, procedura de achiziție publică de executare a lucrărilor, cu participarea reprezentantului delegat al asociației de proprietari sau a proprietarului de clădire, după caz, în comisia de adjudecare a ofertelor. Contractele de  execuție urmează să fie încheiate între executantul lucrărilor de reabilitare desemnat în urma procedurii de achiziție publică, Municipiul Arad ca autoritatea publică cofinanțatoare și proprietar/asociație de proprietari – prin reprezentant. Municipiul Arad nu acordă sprijin financiar nerambursabil sub formă de grant, persoanelor juridice – proprietari de apartament/apartamente din clădirea ce urmează a se reabilita prin Program și nici persoanelor fizice care desfășoară activități economice. În cazul în care sumele prevăzute nu au fost integral recuperate din fondul de reparații al asociației de proprietari sau din contribuția proprietarilor până la recepția făcută la terminarea lucrărilor, recuperarea sumelor rămase se realizează prin stabilirea unei taxe pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor. Perioada de recuperare a sumelor avansate de către autoritatea locală pentru asigurarea cotei de contribuție aferente proprietarilor prin intermediul taxei este de 5 ani. Prin excepție de la prevederile de mai sus, sumele avansate de autoritatea administrației publice locale pentru asigurarea contribuției proprietarilor/asociațiilor de proprietari pentru executarea lucrărilor de intervenție sunt considerate cheltuieli de natură socială și se pot recupera într-un termen de 10 ani pentru clădirile în care locuiesc persoane din categoriile de proprietari, persoane fizice, respectiv familii care conform anchetei sociale efectuate înainte de stabilirea naturii sociale a cheltuielilor și pe durata recuperării acestora de autoritatea administrației publice locale și pe toată durata realizării lucrărilor de intervenție realizează venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie mai mici sau egale cu salariul minim net garantat în plată pe țară”, se mai arată în referat.

Ce alte facilități se acordă

Mai trebuie spus că, în anumite condiții, certificatul de urbanism și autorizația de construire pentru executarea lucrărilor de intervenție se eliberează, în regim de urgenta, în cel mult 15 zile de la data înregistrării solicitării, cu scutire de taxă. De asemenea deținătorii clădirilor care intră în program beneficiază de scutirea de la virarea cotei de 0,5% din cheltuielile cu lucrările de intervenție și a cotei de 0,1%, după caz, către Inspectoratul de Stat în Construcții, precum și a cotei de 0,5% către Casa Socială a Constructorului. Clădirile unde au fost executate lucrări în condițiile Legii nr. 153/2011 sunt, de asemenea, scutite la plata impozitului, pe o perioadă de cinci ani.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite