Promisiuni de la ministrul Sănătăţii pentru arădeni: câteva echipamente medicale. Nimic despre investiții în ruinele spitalicești
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a vizitat Aradul, în cursul zilei de vineri. Sosirea sa a fost așteptată mai ales de autoritățile județene, care l-au ”bombardat” cu solicitări de fonduri, în condițiile în care spitalele arădene nu au beneficiat de sprijin guvernamental de foarte mulți ani.
Investițiile de care au nevoie spitalele arădene sunt de zeci de milioane de euro. Ce a promis însă ministrul, prezent la Arad? Doar câteva echipamente medicale pentru Spitalul Județean.
După ce a participat la o conferință cu tema ”îngrijiri de sănătate pentru mame şi copii cu statut socio-economic precar”, organizată de Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş”, ministrul a avut întâlniri cu autoritățile județene, cu directori și medici din spitale.
Într-o conferință de presă susținută la sediul PSD, Florian Bodog a fost întrebat de jurnaliști dacă vine cu soluții pentru unele probleme foarte cunoscute și la București, cum sunt imobilele Maternității și Secției Boli Infecțioase Adulți. Acestea sunt practic niște ruine și prezintă pericol pentru pacienți. Mai ales Maternitatea, despre care un fost ministru spunea că ar trebui închisă, pentru că se poate prăbuși parțial.
Ei bine, actualul ministru nu e în temă, deci nu a știut să ofere soluții. Cel puțin nu la discuția cu jurnaliștii, cărora le-a răspuns: ”Nu sunt un om care să dea soluții fără să cunoască problemele”.
Referitor la investiții în Spitalul Județean, ministrul spune că ”în planul de guvernare există o componentă de reabilitare a spitalelor județene”. Fără termene, sume, beneficiari.
Totuși, ca să nu plece din Arad fără să ofere ceva, șeful portofoliului Sănătății a anunțat că spitalul va beneficia în acest an de echipamente noi.
”Pe programul cu Banca Mondială, în acest an, cu siguranță în Arad vor ajunge patru mașini de anestezie, deci patru aparate de anestezie, două aparate standard și două de performanță mare, unul pentru chirurgie cardio-vasculară și unul pentru intervenții neurochirurgicale. Aceste patru aparate sunt deja cuprinse în program, deja s-au deschis ofertele de la licitație și suntem în fază de contractare”, a declarat ministrul.
Bodog a făcut câteva precizări și cu privire la ocuparea posturilor de directori de spitale. El a spus că va demara concursul pentru manageri ”în momentul în care Parlamentul ia o decizie cu privire la ordonanţa de urgenţă care reglementează această problemă”, menţionând că toate ”posturile care ţin de Ministerul Sănătăţii vor fi scoase la concurs” şi că nu va mai exista interimat.
”Anul trecut nu s-a organizat niciun concurs pe Sănătate şi am găsit 17 posturi de directori de direcţii de sănătate publică, directori plini, şi 47 de posturi ocupate cu interimari. Toate aceste posturi au fost transmise Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru a fi scoase la concurs. Deci am scos, în primul rând, posturile de directori de direcţii de sănătate publică şi posturile de directori adjuncţi”, a declarat Florian Bodog.
VEZI CE ANUNȚURI A MAI FĂCUT MINISTRUL LA ARAD:
Ministrul Sănătăţii a anunţat că vaccinul tetravalent va fi distribuit din 28 februarie
Ministrul Sănătăţii: Încercăm să găsim soluţii pentru a reporni Institutul Cantacuzino