Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Profilul oamenilor străzii făcut de Poliţia Locală: sunt în general tineri, buni de muncă şi alcoolici; vezi cu ce se ocupă cei mai mulţi / UPDATE: Municipalitatea vrea să aşeze la aceeaşi masă IPJ, CJA, DGASPC, DAS pentru a pune la punct o procedură de lucru

Poliţia Locală  a realizat un profil al oamenilor străzii din municipiu. Este vorba în general de oameni în puterea vârstei, care ar putea să-şi găsească un loc de muncă, alcoolici sau consumatori de substanţe halucinogene, cei mai tineri în general, care de ocupă cu... cerşetoria, dar sunt persoane care mai muncesc la negru sau care practică prostituţia.

Profilul oamenilor străzii făcut de Poliţia Locală: sunt în general tineri, buni de muncă şi alcoolici; vezi cu ce se ocupă cei mai mulţi / UPDATE: Municipalitatea vrea să aşeze la aceeaşi masă IPJ, CJA, DGASPC, DAS pentru a pune la punct o procedură de lucru
Comentează 0

Update 1 Municipalitatea vrea să aşeze la aceeaşi masă IPJ, CJA, DGASPC, DAS pentru a pune la punct o procedură de lucru

Administrația locală intenționează ca în perioada următoare să adune la aceeași masă toți partenerii instituționali (IPJ, CJA, DGASPC, DAS) pentru a pune la punct o procedură de lucru care să permită o mai bună gestionare a acestei probleme sociale, cu rezultate pe termen mediu și lung.

„După mai bine de doi ani de analiză a DGPLA, putem realiza un profil al celor care au ales să trăiască în municipiu, dar fără forme legale. Marea majoritate deși sunt în putere – au între 18 și 65 de ani - cerșesc, au probleme cu alcoolul sau mai grav consumă substanțe interzise. Unii muncesc, dar la negru. O altă concluzie pe care o putem desprinde este că nu avem o legislație suficient de clară și de dură în relația cu ei. Ce am putut face la nivel local și numai cu cei care sunt din municipiu a fost să le transformăm amenzile contravenționale în muncă neremunerată în folosul comunității. Peste 100 persoane sunt în această situație. Acest lucru însă nu putem să-l facem cu cei care nu sunt din municipiu sau provin din alte județe. O altă concluzie este că instituțiile care au tangență cu acest fenomen - DAS, DGASPC, Poliția Națională, UPU - nu au o procedură comună, clară, de gestionare a acestei probleme. De aceea le propunem să ne așezăm la aceeași masă să vedem pe actuala legislație ce proceduri pot fi create și evident să vedem cum putem îmbunătăți această legislație. Altfel este o muncă în zadar pe care comunitatea o suportă finanaciar prin Poliția Locală. Nu în ultimul rând fac apel la cetățeni.  Îi îndemn să semnaleze, la numărul de dispecerat al DGPLA, locațiile în care se adăpostesc aceste persoane pentru a putea interveni cât mai repede”, a declarat primarul Călin Bibarț.

Lipsa unui cadru legislativ bine pus la punct a făcut ca intensitatea acestei probleme sociale să fie chiar mai ridicată în România decât în celelalte țări ale Uniunii Europene.  Mai mult decât atât, ea este una extrem de complexă care trebuie tratată unitar atât de către instituțiile abilitate, cât și de către comunitate.

„După 2 ani și ceva de gestionare a problemei în care am constatat că cel mai adesea doar perturbăm activitatea curentă a persoanelor din această categorie, am ajuns la concluzia că trebuie să lucrăm mult mai mult cu partenerii noștri instituționali și cred că aceasta este soluția pe termen lung, alături de activarea comunităților în care își găsesc lăcaș astfel de persoane. În primul rând, este o problemă locativă: trebuie eliminate zonele în care astfel de persoane se aciuiesc în municipiul Arad.  Este o problemă socială pentru că sunt cu adevărat niște victime ale societății. Anterior probabil că au fost victime ale familiei și în sensul acesta va trebui să facem echipe cu colegii de la DAS și DGASPC. Este o problemă economică, deoarece este foarte greu să fie integrați în activitate productivă indivizi care nu au făcut lucrul acesta niciodată și care în unele situații sunt tarați de dizabilități sau chiar de handicap. Și până la urmă este o problemă de toleranță pentru că înainte de a fi victime în diverse locații unde abuzează unii de alții sau se comportă pe criterii de forță, ei sunt vizibili în ipostaze în care victimizează populația majoritară care trebuie să găsească înțelegerea necesară pentru a putea să aloce timp, energie, comunicare și poate chiar resurse în vederea integrării, dacă este posibil și în al doilea rând chiar întoarcere în comunitățile de origine pentru că, două treimi nu sunt din Arad. Este o situație cu care ne confruntăm tot mai mult, probabil avem o creștere de 5% pe an și atunci trebuie să spunem la un moment dat stop!  Avem 72 locuri de joacă, parcuri, cu suprafață mare, densitate mică a populației și mulți bătrâni și copii expuși. Noi facem tot ce putem și sperăm să putem lucra și mai bine cu partenerii noștri de acum încolo”, a punctat directorul DGPLA, Adrian Toma.


Rezultatele studiului au fost prezentate, astăzi, la sediul Primăriei, de primarul Călin Bibarţ şi directorul Poliţiei Locale, Adrian Toma. Potrivit respectivului studiu, dintre cei 261 de oameni ai străzii existenţi în evedenţele Poliţiei Locale, 49,4% se ocupă cu cerşetoria, 49,8% sunt alcoolici, 21% consumă substanţe halucinogene, 37,5% muncesc la negru, iar 4,5% practică prostituţia, cu precizarea că unii dintre aceştia se află în mai multe categorii.  În ceea ce priveşte provenienţa acestora, trebuie spus că pe lângă cei care sunt din municipiu, 9,5% provin de la Felnac, 8,2% de la Pecica, 6,8% de la Şiria, 6,8% de la Iratoşu, 6,8% de la Lipova, 5,4% de la Curtici, 5,4% de la Vladimirescu, 5,4% de la Pâncota, 4,1% de la Ineu şi 4,1% de la Vinga. Trebuie spuns însă că avem şi „oaspeţi” din alte judeţe: 14,4% din Bihor, 8,4% din Alba, 7,2% din Sălaj, 6% din Hunedoara, 4,8% din Timiş, 4,8% din Satu Mare, 4,8% din Mureş, 4,8% din Maramureş şi 3,6 din Cluj.

În ceea ce priveşte grupele de vârstă, situaţia se prezintă în felul următor: 0-18 ani – 5,7%; 18-35 de ani – 32,5%; 35-65 de ani – 43,3%, peste 65 de ani – 7%, în timp ce în cazul a 11,5% dintre oamenii străzii aflaţi în evidenţa autorităţilor nu existe date cu privire la vârstă.

Legislaţia lasă de dorit

Atât pimarul Călin Bibarţ, cât şi Adrian Toma susţin că legislaţia lasă de dorit, în condiţiile în care amenzile pentru oamenii străzii sancţionaţi contravenţional intră în bugetele unităţilor administrative de provenienţă. Iar motivul nu este reprezentat de bani, pentru că oricum aceştia nu plătest, ci faptul că amenda poate fi transformată în muncă în folosul comunităţii, dar cu excepţia Aradului, celelalte primării nu apelează la această posibilitate. „Încercăm să acţionăm cu legislaţia pe care o avem. Şi săptămâna trecută, Poliţia Locală a desfăşurat o acţiune în 57 de clădiri şi locaţii folosite de oamenii străzii, pe care proprietarii le-au abandonat. Nu avem însă o legislaţie foarte bună pentru a interveni pe proprietatea cuiva”, a declarat primarul Călin Bibarţ, care a făcut un apel către arădeni să sune la Poliţia Locală (0257-939) atunci când văd oameni ai străzii prin oraş. În general, în zonele cele mai populare din oraş, vorbim despre bărbaţi. Copiii rămân în zonele în care sunt aciuiţi în momentul respectiv. Femeile nu sunt atât de vizibile, a mai spus primarul.

În ceea ce-l priveşte, Adrian Toma a vorbit despre carenţele legislative, despre faptul că o bună parte dintre oamenii străzii au diferite dizabilităţi, or, în legislaţie există o diferenţă între dizabilităţi şi handicap şi despre lipsa resurselor forţelor de ordine. „Resurse suficiente nu există nici în occident. Instituţiile specializate nu au destui bani, nu au destui oameni”, a ţinut să precizeze Toma.

Galerie foto (5)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite