Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Printre glume, Trump laudă pasul făcut de liderul Chinei spre dictatură

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a lăudat sâmbătă pe omologul său chinez, Xi Jinping, după ce Partidul Comunist Chinez a anunţat că va elimina limita de două mandate la preşedinţie, deschizându-i astfel drumul lui Xi pentru menţinerea puterii pe termen nelimitat.

Printre glume, Trump laudă pasul făcut de liderul Chinei spre dictatură
Comentează 0

Într-o înregistrare audio difuzată de CNN şi preluată de Reuters şi DPA, potrivit Agerpres, Trump spune: "Acum e preşedinte pe viaţă, preşedinte pe viaţă. Şi e mare! Şi iată, a putut face asta. Cred că e grozav. Poate ar trebui să încercăm şi noi într-o bună zi".

Preşedintele american se adresa susţinătorilor săi, la un eveniment cu uşile închise pentru solicitarea de donaţii, la clubul său Mar-a-Lago din statul Florida. Potrivit Reuters, participanţii au aplaudat şi au ovaţionat declaraţia, despre că nu e clar dacă a fost făcută în glumă. DPA afirmă că preşedintele a stârnit râsete, iar CNN menţionează că remarcile lui Trump au fost "vesele, lungi şi presărate cu glume şi râsete".

Congresmanul democrat Ro Khanna a comentat în reţeaua Twitter: "fie că a fost o glumă, fie că nu, să vorbească despre preşedinţia pe viaţă a lui Xi Jinping a fost cel mai ne-american sentiment exprimat de un preşedinte american. George Washington s-ar răsuci în mormânt".

Partidul Comunist Chinez a propus eliminarea limitei de două mandate pentru liderul de la Beijing luna trecută, iar DPA apreciază că decizia va fi probabil adoptată la cel de-al 13-lea Congres Naţional al Poporului (adunarea legislativă), care începe luni.

În Statele Unite, numărul mandatelor prezidenţiale a fost limitat la două în 1951, printr-un amendament la Constituţie, după ce preşedintele Franklin Delano Roosevelt a fost ales de patru ori, începând din 1932. Liderul democrat a condus SUA din 1933 până la moartea sa, în 1945. Potrivit Reuters, revenirea asupra amendamentului ar necesita iniţial sprijinul unei majorităţi de două treimi în ambele camere ale Congresului - Senatul şi Camera Reprezentanţilor - sau a legislativelor din două treimi din statele americane, apoi ratificarea de către trei sferturi din state.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite