Primul curs al viitorilor arbitri arădeni de automobilism

Sala de conferințe a hotelului Central din Arad a fost ,vineri seara, gazda primei întâlniri a celor care au dorit să devină arbitri de automobilism sportiv din orașul nostru.
Dintre cei 33 de înscriși pe lista lui Egon Zimmermann , un arbitru deja licențiat în acest sport , doar 25 au fost prezenți, printre care , câțiva și din cei care au luat parte la recentul Raliu Automobilistic al Aradului din anul acesta.
Aproape o oră și jumătate, președintele interimar al Colegiului Arbitrilor de Automobilism Arad, Cristian Bungău , a vorbit despre calitățile pe care trebuie să le aibă un arbitru de raliu ( seriozitate, pasiune ), despre ierarhia unei brigăzi complete de arbitri.
În continuare, Cristian Bungău și Egon Zimmermann au prezentat structura unui Raliu Automobilistic Sportiv, cu toate etapele și probele la care se concurează, oferind cursanților broșuri cu regulamente tehnice de arbitraj, precum și cu regulamente pe care trebuie să le respecte concurenții.
O importanță deosebită o are , într-o asemenea competiție, colaborarea perfectă ce trebuie să existe între arbitri și oamenii de ordine ( polițiști, jandarmi, firme de pază și protecție) , aceștia din urmă fiind subordonații arbitrilor pe un traseu de concurs.
La finalul întâlnirii de vineri , s-a anunțat data disputării celei de-a IX-a ediție a Raliului Automobilistic al Aradului. Aceasta va fi în luna mai a anului 2017, ea reprezentând totodată și o etapă europeană a acestor concursuri de automobilism organizate în țara noastră de fostul mare boxer al României , Mihai Leu.