Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Primăria oraşului Sântana asfaltează străzile din Caporal Alexa

Primăria oraşului Sântana asfaltează străzile din Caporal Alexa
Comentează 0

Administraţia locală din Sântana continuă proiectele menite să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor. În aceste zile, lucrări au loc în localitatea Caporal Alexa unde se asfaltează 13 străzi, în total 12.978 de metri. Proiectul presupune scarificarea fundaţiei existente, stratificarea noului asfalt, turnarea a 25 de cm de balastru peste vechea fundaţie şi turnarea unui strat de asfalt de 6 centimetri. Astfel, va creşte şi lăţimea străzii între 5,50 şi 6 metri, în funcţie de importanţa străzii. Cu această ocazie, pe lângă asfaltare, se vor reprofila şi şanţurile, rezolvându-se o problemă care afecta cetăţenii localităţii Caporal Alexa. Pe vremuri, a existat un pârâu care era buclucaş şi după o ploaie mai zdravănă, inunda curţile oamenilor.  Prin noul proiect se va rezolva această problemă, toată apa fiind dirijată înafara localităţii. De asemenea se vor reprofila şi desfunda podeţele şi se vor introduce noi tuburi. Valoarea totală a proiectului este de 4.703.099,61 de lei fără TVA.

Proiecte importante vor avea loc şi în oraşul Sântana, unde şapte străzi urmează să fie asfaltate: „Cu toate dificultățile prin care trecem, viată merge înainte. Lucrările de asfaltare la Caporal Alexa, sunt în graficul de lucrări aprobat în contractul de execuție. În săptămâna viitoare, dacă nu vor fi depuse contestații, sperăm să semnăm și contractul de asfalatare străzi în Sântana, prin care se vor asfalta șapte străzi pe care există rețea de canalizare”, a declarat primarul oraşului Sântana, Daniel Tomuţa. 

Galerie foto (5)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite