Preţurile RCA ar putea EXPLODA din luna mai
Preţurile RCA ar putea exploda din luna mai. Atunci expiră perioada în care tarifele au fost plafonate, iar companiile vor reveni la tarifele de anul trecut, avertizează brokerii. Singura soluţie ar fi creşterea concurenţei, prin intrarea unor firme noi.
Preţurile asigurărilor obligatorii s-au majorat cu 80% în medie între 2014 şi 2016 şi abia în decembrie anul trecut şoferii au respirat uşuraţi, când s-a decis plafonarea tarifelor.
Măsura a fost profitabilă, în primul rând, pentru maşinile mari care transportă persoane. Scăderea tarifelor a fost de aproape 70 de procente, în timp ce pentru turisme tarifele au scăzut cu mai puţin de 20%
Din luna mai, companiile de asigurări pregătesc scumpiri, spun brokerii.
„Asigurătorii nu au niciun motiv să nu crească preţurile şi să nu se ducă acolo unde erau înainte. Atunci, singurul mod în care se poate regla piaţa este cu apariţia unor noi jucători,” a declarat, pentru digi24, Viorel Vasile, preşedinte Patronatul Brokerilor din Asigurări.
Companii de asigurări din Germania, Austria şi Irlanda aşteaptă intrarea pe piaţa din România în perioada următoare, şi ar putea vinde asiguări RCA.
În acest moment, cea mai mare cotă de piaţă pentru asigurările RCA o are Euroins, cu peste 20%, urmată de Asirom şi City Insurance.
Sursa realitatea.net