Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Prețul căldurii furnizate arădenilor va scădea la jumătate; Primăria anunță că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru retehnologizarea CET-H

Primăria municipiului Arad anunță desemnarea câștigătorului licitației pentru proiectare, asistență tehnică și execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiții „Sursă de producere energie termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență la CET Hidrocarburi SA”, Aradul fiind primul municipiu din țară care finalizează procedura de achiziție pe această axă de finanțare.

Prețul căldurii furnizate arădenilor va scădea la jumătate; Primăria anunță că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru retehnologizarea CET-H
Comentează 1

Este vorba despre Asocierea ELSACO ELECTRONIC S.R.L-LIDER ASOCIERE cu ELSACO ENGINEERING S.R.L.- ASOCIAT 1 și VESTRA INDUSTRY S.R.L. – ASOCIAT 2. Oferta depusă de asociere este în valoare de 397.311.113,03 lei (fără TVA).

Experiența similară a fost demonstrată de ofertantul câștigător prin proiecte similare implementate în Oradea și Botoșani.

Termenul limită de depunere al ofertelor a fost 26.10.2023 ora 15:00, fiind depuse două oferte:

1. Asocierea SC Restart Energy One SA- lider asociere cu SC ENERGOMONTAJ SA

2.Asocierea ELSACO ELECTRONIC S.R.L-LIDER ASOCIERE cu ELSACO ENGINEERING S.R.L.- ASOCIAT 1 și VESTRA INDUSTRY S.R.L. – ASOCIAT 2 Urmează o perioadă de zece zile pentru depunerea eventualelor contestații. Mă bucur că suntem primul municipiu din România care încheiem procedura de licitație și semnăm contractul cu firma care va asigura serviciile de proiectare și va executa lucrările propuse în cadrul acestui proiect extrem de important pentru noi. Este cea mai mare investiție în Municipiul Arad din ultimii 34 de ani! Ducem o bătălie contra cronometru, fiind vorba despre fonduri PNRR, pentru a finaliza investiția până în anul 2026, conform prevederilor contractuale. În cazul în care vor fi unii contestatari <> care nu vor urmări decât să ne întârzie, îi vom da în judecată și vom cere despăgubiri, așa cum am procedat și în alte situații”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Vă reamintim faptul că retehnologizarea CET H se va realiza cu ajutorul unei finanțări din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență– Componenta 6 Energie.  Vorbim despre prima investiție majoră în dotarea CET H cu echipamente și instalații noi, din ultimele trei decenii. În doi ani de zile, Municipiul Arad va putea dispune de o nouă sursă de producere a energiei termice și electrice. Prin implementarea acestui proiect se intră într-o nouă etapă de modernizare a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Arad, în care se urmărește reducerea consumului de combustibil primar cu peste 30% prin producerea energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență și în egală măsură reducerea emisiilor de CO2 (dioxid de carbon) în atmosferă tot cu peste 30 de procente. Nu în ultimul rând se estimează că în urma realizării  acestei investiții, prețul de producție al gigacaloriei ar putea scădea cu cel puțin 50%, potrivit reprezentanților municipalității.Termenul de implementare al proiectului „Sursă de producere energie termică și  electrică prin cogenerare de înaltă eficiență” este 28 februarie 2026.

Foto: Arhiva

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite