Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Președintele PSD Hunedoara a anunțat data Conferinței Județene Extraordinare... a PSD Arad

Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara, uns, după mazilirea deputatului Dorel Căprar, președinte interimar al PSD Arad, a anunțat data alegerilor de la Arad. Astfel, Conferința Extraordinară Județeană a PSD Arad va avea loc sâmbătă, 22 februarie.

Președintele PSD Hunedoara a anunțat data Conferinței Județene Extraordinare... a PSD Arad
Comentează 0

„Conform deciziei Comitetului Executiv Naţional al PSD, se convoacă sâmbătă, 22 februarie, ora 10, la sala de Conferințe a Hotel Continental, Conferința Extraordinară Județeană a PSD Arad. Candidaturile pentru funcțiile de președinte, președinte executiv și cele de vicepreședinți, pot fi depuse până vineri, 21 februarie, ora 15, la secretariatul PSD Arad”, se arată într-un comunicat de presă semnat de hunedorean.

Conferința Extraordinară de sâmbătă vine după anularea alegerilor organizate în PSD Arad de Dorel Căprar, președintele în funcție al organizației, pe 7 februarie. Asta, în condițiile în care conducerea centrală a partidului îi ceruse lui Căprar să amâne scrutinul, pe motiv că președintele interimar Marcel Ciolacu și secretarul general interimar Paul Stănescu ar fi fost prea ocupați să vină la Arad, unde țineau morțiș să fie prezenți. După invalidarea Conferinței Extraordinare Județene, Căprar susținea că se va adresa justiției.

Foto: Hunedoara Plus

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite