Preşedintele CJA s-a întâlnit cu directorul Direcţiei Silvice pentru a discuta posibilele trasee ale drumului expres Arad-Oradea
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut astăzi o întâlnire cu directorul Direcţiei Silvice Arad, Mircea Pașcalău, cu care a discutat posibilele trasee ale drumului expres Arad-Oradea și punctele de intersecție cu siturile Natura 2000.
„Chiar dacă realizarea drumului expres Arad-Oradea este un proiect ambițios pentru noi, ne dorim ca impactul asupra mediului să fie cât mai scăzut și să găsim cel mai potrivit traseu pentru acest drum și din punct de vedere al florei și faunei, pentru afectarea minimală a ecosistemului județului Arad. Nu vom reuși să evităm cu totul siturile Natura 2000 și nici zonele împădurite, dar convingerea mea este că printr-o comunicare bună cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și cu instituțiile care îi sunt subordonate vom identifica un traseu optim. Am avut o primă întâlnire cu Agenția de Protecția Mediului și cu Agenția Națională a Ariilor Naturale Protejate și vom avea o colaborare strânsă cu ele pe tot parcursul realizării documentației tehnice. La sfârșitul săptămânii trecute, am solicitat furnizorilor de utilități să ne precizeze dacă există pe traseul propus al drumului expres, respectiv pe una dintre cele trei variante de lucru, potențiale zone cu probleme pentru ca în funcție de ele să definitivăm traseul drumului expres Arad-Oradea. Sâmbătă mă întâlnesc din nou cu președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și probabil vom realiza o succintă analiză a ceea ce am făcut în ultimele două săptămâni ca proiectul să avanseze”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.