Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

PREMIEREA  OLIMPICILOR  NAȚIONALI  ARĂDENI (FOTO)

PREMIEREA  OLIMPICILOR  NAȚIONALI  ARĂDENI (FOTO)
Comentează 1

A devenit deja o tradiție ca elevii care au obținut premii la etapele naționale ale olimpiadelor pe discipline, precum și la etapele naționale ale concursurilor extracurriculare să fie sărbătoriți într-un cadru festiv.

In acest an gazda acestui eveniment a fost Inspectoratul Școlar Județean. Incepând cu ora 11, olimpicii naționali arădeni însoțiți de profesorii lor au sosit la acest eveniment organizat de data aceasta într-un decor plin de flori, de baloane, de culori amenajat chiar în fața noii clădiri a inspectoratului.

Festivitatea de premiere a fost precedată de discursurile invitaților de la Inspectoratul Școlar, Arhiepiscopie, Prefectură, Jandarmerie, Consiliul Județean, și cele două Universități arădene. Aceștia i-au felicitat pe elevi și i-au încurajat să își păstreze în continuare motivația și entuziasmul pentru excelență în învățătură.

Publicul numeros s-a bucurat apoi de un mic program artistic susținut de eleva Alexandra Drăgan, de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”, care a cântat muzică populară, iar apoi elevii Școlii Gimnaziale „Sabin Manuilă” din Sâmbăteni care au prezentat o serie de frumoase dansuri populare.

Toți elevii care au obținut premii sau mențiuni la etapele naționale ale olimpiadelor pe discipline, precum și la etapele naționale ale concursurilor extrașcolare din anul școlar 2017-2018, au fost invitați pe scenă, împreună cu  profesorii coordonatori, pentru a li se acorda  medalii,  diplome și o carte. Elevi din întreg județul care s-au distins la diverse materii (limba română, latină, engleză, franceză, germană, maghiară, slovacă, religie, istorie, matematică, fizică, biologie, tehnologii, sport, sau pedagogie-psihologie) au fost astfel recompensați pentru efortul și rezultatele lor de excepție.

 

Adriana Filip


Scrie un comentariu

trimite