Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Premieră medicală controversată în România

Premieră medicală din România! Miercuri a avut loc primul transplant pulmonar făcut în ţara noastră. Intervenţia s-a desfășurat la Spitalul Sfânta Maria din Capitală şi a fost pe cât de dificilă, pe atât de controversată. Transplantul a venit la doar o zi după un schimb de acuzaţii între fostul ministrul al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi primarul Capitalei.

Premieră medicală controversată în România
Comentează 0

Vlad Voiculescu reproşa că la Sf. Maria nu se fac transplanturi deşi centrul e modernizat si are acreditare de un an şi jumătate. În replică, Gabriela Firea spunea că pentru a se realiza un transplant, e nevoie de donator, iar azi, la nici 24 de ore distanţă, donatorul a apărut și intervenția este în desfășurare.

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății: „Cred că prioritate acum are pacientul şi sper să meargă bine operația. Cu siguranţă nu vrem să punem mai multă presiune pe medici decât există deja. Altfel, doamna primar și domnul manager Copcă trebuie să răspundă la aceleași întrebări. Ce s-a întâmplat de un an şi jumătate încoace, cum acum, în 24 de ore, dintr-o dată a apărut și organul, a apărut şi domnul doctor Igor Tudorache, care a zburat de la Hanovra, ce se întâmplă dacă dumnealui nu mai poate să zboare la un moment dat, sau dacă răceşte. Cum a fost acreditat un centru fără să aibă un specialist angajat, măcar unul singur angajat în spital. Dacă pacienţii vor putea fi monitorizaţi şi îngrijiţi după?

Toate opiniile specialiştilor, toată lumea a spus că acreditarea s-a făcut în mod ilegal și că centrul de la „Sfânta Maria” nu este pregătit pentru transplant pulmonar. Acesta este adevărul. În momentul acesta, sper ca operația să meargă bine și sper ca medicii să facă mai mult decât e omeneşte posibil ca măcar acest pacient să supravieţuiască.”

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: „Ca să se realizeze o operaţie de transplant, fie că este renal, pulmonar sau de altă natură, trebuie să fie îndeplinite câteva condiţii. În primul rând să existe organul donat. Am observat că este o campanie negativă în mass-media dusă de un fost ministru al Sănătăţii, care are business în domeniu. Eu nu pot să îi urez succes pentru că îşi face campanie cu sănătatea românilor.

Nu se pot realiza operaţii decât dacă există bolnavul şi donatorul sau organul donat. Practic, toate aceste operaţii depind de existenţa organelor. Iar domnul doctor Copcă a explicat că nu a existat organul care să fie donat. Sunt autorităţi ale statului care răspund pentru ceea ce fac şi dezmint tot ceea ce exprimă în spaţiul public tot ceea ce exprimă în spaţiul public fostul ministru al Sănătăţii, care face afirmaţii nefondate.”

Potrivit primelor declarații făcute de cadrele medicale, intervenția chirurgicală s-a încheiat cu succes. Medicii de la Spitalul „Sfânta Maria” au reuşit să transplanteze ambii plămâni pacientului care era de un an pe lista de aşteptare.

echipa medici transplant

Echipa de medici care a efectuat primul transplant pulmonar din România

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac, a declarat că plămânii au fost recoltați de la un donator de 45 de ani de la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Pacientul care a primit organele este un ieşean în vârstă de 37 de ani care în ultimii trei ani a trăit conectat la aparatul de oxigen și a depus în 2015 o cerere pentru transplant în străinătate la clinici din străinătate, dar singura care a răspuns a fost AKH Viena, clinica austriacă refuzând intervenția pentru că pe lista de transplant mai erau patru români.

Spitalul Sfânta Maria a anunţat, printr-un comunicat de presă transmis miercuri după-amiază, că operaţia s-a desfăşurat de la ora 04:00 până la ora 11:00, cu o pauză de o oră şi jumătate între cei doi plămâni. Organele au fost luate în noaptea de marţi spre miercuri de la un bărbat aflat în moarte cerebrală, familia acestuia dându-şi acordul pentru prelevare.

„Pacientul a suportat bine operaţia extrem de complexă. Se află, conform procedurilor, în monitorizare pe secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Echipa medicală l-a avut ca operator pe doctorul Igor Tudorache, alături de doi chirurgi din Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, echipa de anestezie şi echipa de asistente specializate pe bloc operator din acelaşi spital”, transmite Spitalul Sfânta Maria.

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite