Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Premieră în Arad: „Festivalul Toamnei”, organizat de Parohia Ortodoxă și familia Istrate - Dan și Corina, din Mândruloc

Premieră în Arad:  „Festivalul Toamnei”, organizat de Parohia Ortodoxă și familia Istrate - Dan și Corina, din Mândruloc
Comentează 1

Sute de borcane de zacuscă vor fi donate familiilor nevoiașe  

Într-o atmosferă deosebită, Parohia Ortodoxă din Mândruloc și familia Istrate – Dan și Corina au organizat, sâmbătă, 26.10.2019, în curtea Grădiniței din Mândruloc, „Festivalul Toamnei” - ediția a VI-a, unde s-au preparat sute de borcane cu zacuscă, care vor fi donate, împreună cu legume și fructe familiilor nevoiașe din comună.

Inițiativa familiei Istrate este o premieră pentru județul Arad, deoarece la acțiune au participat mai mulți localnici, iar gospodinele și cei apropiați familiei s-au întrecut în a umple cât mai multe borcane cu zacuscă. Primele ediții fiind organizate în Arad, de către Grădinița P.P. Bambi, condusă de doamna prof. Corina Istrate.

Cu atât mai mult, înainte cu o zi, copiii din cadrul Grădiniței din Mândruloc, sub coordonarea doamnei prof. Corina Istrate, au învățat despre ceea ce înseamnă agricultură și produsele de toamnă, necesare fiecărei gospodării pentru iarnă.  

Conform celor declarate de familia Istrate – Dan și Corina, Complexul Educațional unde se află Grădinița din Mândruloc vine în întâmpinarea comunității și beneficiază de un teren de 3000 mp, care este deja, în mare parte, dotat cu mobilier de joacă, diversificat pentru copii, precum și de spații dotate, la standarde europene, pentru activități specifice preșcolarilor. 

Amintim faptul că, la inaugurarea Complexului Educațional din Mândruloc, care a avut loc în luna septembrie din acest an, au participat Înaltpreasfinția Sa Timotei Seviciu – Arhiepiscop al Aradului, preoții Bogdan Oneț, Roja Viorel, Mureșan Teodor și Ciuciuc Grațian, îndrăgita creatoare de modă Eli Lăslean, consilierul municipal Marin Lupaș, precum și numeroși invitați.

Familia Istrate – Dan și Corina nu se află la prima inițiativă de ajutorare a familiilor nevoiașe din Mândruloc și a satelor aparținătoare comunei Vladimirescu, un exemplu fiind Campania „Iepurașul Generos împarte daruri bucuros”, care a adus daruri în casele mai multor copii din Mândruloc și Cicir și nu numai.

Nu putem decât să felicităm familia Istrate – Dan și Corina pentru implicarea și dăruința de ajutorare a semenilor, un exemplu demn de urmat și de alte persoane... 

 

Daniel Albu

Galerie foto (9)


Scrie un comentariu

trimite