Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Praznic înainte de praznic în Parohia Drauţ

Duminica dinaintea praznicului Naşterii Domnului, a fost zi de praznic înainte de praznic, dar şi zi istorică pentru Parohia Ortodoxă Drauţ, care după 23 de ani a avut bucuria de a primi vizita unui ierarh, şi anume a Preasfinţitului Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului. 

Praznic înainte de praznic în Parohia Drauţ
Comentează 0

La orele dimineţii, Preasfinţia Sa a fost întâmpinat în faţa bisericii de către un sobor de preoţi, format din preacucernicul părinte protopop Adrian Zaha, protopop al Ineului, preotul paroh Robert Tudor şi preotul pensionar Teodor Feier, cel care a slujit la Parohia Drauţ timp de 42 de ani, dar şi de tineri îmbrăcaţi în costume populare şi de credincioşii Parohiei Drauţ. Din soborul slujitor au făcut parte și Arhidiaconii Mircea Proteasa, consilier economic și Gheorghe Lehaci.

Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a binecuvântat lucrările de înoire care s-au săvârşit la sfântul lăcaş în ultimii ani.
În cuvântul de învăţătură rostit la Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Emilian a subliniat dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, dar şi omenitatea Sa, prin prisma pericopei evanghelice care a fost citită în această duminică, a strămoşilor după trup ai Mântuitorului, a Celui care Se naşte în peştera Betleemului pentru ca pe om să îl nască, să îl învieze pentru viaţa cea veşnică în Împărăţia Cerurilor. De aceea, sărbătorile Naşterii Domnului trebuie trăite în perspectiva veşniciei. De asemenea, Preasfinţia Sa a explicat credincioşilor cum în Biserică, fără să ajungem în Ţara Sfântă, putem să vedem şi să ne închinăm peşterii Betleemului, închipuită prin proscomidiar, dar şi mormântului Domnului reprezentat prin sfânta masă a altarului.

La momentul rânduit, a fost săvârşită şi slujba de pomenire a eroilor căzuţi la Revoluţia din decembrie 1989.

În încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a transmis credincioşilor Parohiei Drauţ binecuvântarea arhierească a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, şi a apreciat totodată modul frumos în care au dat răspunsurile la strană corul de credincioase din parohie, îndrumate cu drag de preoteasă Diana Tudor, corul primind prin grija Preasfinţitului Părinte Emilian ca ocrotitoare pe Sfânta Muceniţă Anastasia, cea care astăzi, 22 decembrie, este sărbatorită de Biserica Ortodoxă.

Părintele paroh i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Emilian pentru vizită și slujirea arhierească în prag de praznic și din partea credincioșilor i-a oferit o bederniță și un frumos buchet de flori, după aceasta a mulțumit preoților împreună slujitori și tuturor credincioșilor prezenți la sfânta slujbă.

Protos. Iustin Popovici

 

Galerie foto (13)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite