Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Corurile Facultății de Teologie din Arad, reunite în concert de colinde

În sala de concerte a Filarmonicii de Stat din Arad, a avut loc, ieri seara, de la ora 18, tradiționalul concert de colinde susținut de cele două coruri ale Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad: Corul bărbătesc „Atanasie Lipovan” instruit și condus de Arhid. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean și Corul mixt „Sf. Maxim Mărturisitorul”, instruit și dirijat de Conf. Univ. Dr. Mircea Remus Buta. Ediția din anul acesta, cu numărul XXVIII, s-a desfășurat sub genericul „Colindă lină”, fiind prezentată de Pr. Prof. Drd. Vlad-Sergiu Sandu, cadru didactic al Seminarului Teologic Ortodox din Arad.

Corurile Facultății de Teologie din Arad, reunite în concert de colinde
Comentează 0

La manifestare au participat Înaltpreasfinţia Sa Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Preasfinția Sa Dr. Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, ostenitorii Centrului Eparhial, conducerea Universității „Aurel Vlaicu”, în frunte cu Rector Prof. Univ. Dr. Ramona Lile, reprezentanți ai Universității „Vasile Goldiș”, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, conducerea Facultății de Teologie, cadre universitare, studenți și un numeros public.

Repertoriu concertului a cuprins colinde tradiționale și colinde prelucrate de Conf. Dr. Mircea-Remus Buta. Adaugă și numele câtorva compozitori consacrați: Filaret Barbu, Gheorghe Danga, Dumitru Georgescu-Kiriac, Gheorghe Cucu, Traian Costea, Gheorghe Budiș dar și compozitori locali, cum ar fi Pr. Ioan Șerb și Doru Șerban.

În cadrul prezentării concertului, părintele prezentator a adus în atenția publicului valorile satului tradițional românesc, valori bazate de credința în Dumnezeu, cultivarea limbii și tradiției românești și familia tradițională. Colindul se evidențiază ca o creație specifică spațiului românesc prin care țăranul român și-a exprimat credința sa și cele mai nobile sentimente.

În încheierea concertului cele două coruri reunite sub bagheta părintelui Arhid. Lect. Dr. Tiberiu Ardelean, au interpretat binecunoscutele colinde: Pogorât-a Domnul Sfânt O, ce veste minunată!, și Sus boieri nu mai dormiți, acompaniate de cvartetul de coarde „Debussy”, al Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad,  instruit de prof. Dan Boar.

Chiriarhul arădean, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei i-a felicitat pe organizatorii evenimentului, făcând urările cuvenite în prag de sărbători publicului prezent.

Atmosfera a fost cu totul deosebită menită să pregătească sufletele participanților pentru marele praznic al Nașterii Domnului, concertul fiind darul discret pe care Facultatea de Teologie din Arad îl oferă comunității arădene, precum și o mărturie a prezenței Bisericii în societate.

Protos. Lect. Dr. Nicolae M. Tang

Galerie foto (13)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite