Portmoneu cu acte și peste 1.000 de lei restituit proprietarului
Un portmoneu care conținea acte și peste 1.000 de lei a fost restituit proprietarului, prin intermediul Poliției Locale.
„În data de 15.01.2024, polițiștii locali cu atribuții în domeniul evidenței persoanelor din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, au restituit proprietarului, cu ajutorul unui cetățean de bună-credință, un portmoneu pierdut.
În acest sens, agenților poliției locale, care desfășurau activitatea de verificare în teren, le-a fost semnalată, de către un cetățean, găsirea pe stradă a unui portmoneu, care conținea acte și o sumă importantă de bani (peste 1.000 lei). Bărbatul a acționat după exigențele bunei-credințe, încercând să înapoieze personal proprietarul bunului pierdut, la domiciliul acestuia din actul de identitate, care se afla în conținutul portofelului.
Această opțiune i-a consumat timp fără să conducă la găsirea posesorului portofelului, motiv pentru care, pentru a identifica rapid și fără riscuri persoana care l-a pierdut, arădeanul a cerut ajutorul polițiștilor locali, care au predat obiectul pierdut titularului, în mai puțin de jumătate de oră. I.A., domiciliată pe strada Griviței, care căuta împreună cu familia portmoneul, pe străzi și în locațiile frecventate în acea zi, a comunicat că este posibil să-l fi pierdut după ce a făcut cumpărături la un magazin alimentar din apropierea zonei de locuit, neremarcând imediat lipsa acestuia.
Direcția Generală Poliția Locală Arad reiterează cetățenilor să manifeste atenție sporită față de manipularea bunurilor personale și documentelor, în spațiile publice, iar persoanelor care găsesc bunuri ce nu le aparțin, faptul că acestea nu pot fi păstrate, nerespectarea legii atrăgând răspunderea penală. Găsitorul bunului este obligat ca, în termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului ori, dacă acesta nu poate fi cunoscut, să îl predea unui organ de poliție din localitatea în care a fost găsit. În cazul în care se găsesc acte, trebuie să se țină cont de faptul că acestea conțin date cu caracter personal, cărora este interzis să li se facă poze în vederea distribuirii pe rețele de socializare”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Sursa foto: Poliția Locală