Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Polițiștii arădeni în acțiune

Polițiștii arădeni în acțiune
Comentează 0
Azi-noapte, 31 august/1 septembrie a.c., polițiștii arădeni au desfășurat o acțiune de amploare în municipiu, care a avut ca scop principal combaterea cerșetoriei, a consumului stradal de substanțe cu efecte psihoactive și creșterea gradului de siguranță pentru cetățeni.

În această acțiune, organizată și desfășurată de Poliția Municipiului Arad, au fost angrenați 29 de polițiști, sprijiniți de efective din cadrul I.J.J. Arad și Poliția Locală Arad, respectiv 6 jandarmi și 6 polițiști locali.

În urma activităților desfășurate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale conform Legii 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 12.100 lei. 
25 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate conform O.U.G. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 9.570 de lei.
De asemenea, a fost constatată o infracțiune de conducere sub influența alcoolului (ex: în urma testării cu aparatul alcooltest a unui arădean de 37 de ani, a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,42 mg./l. alcool pur în aerul expirat), fiind verificate în total 115 autovehicule și testate cu aparatul alcooltest 60 de persoane.
Tot cu această ocazie, au fost reținute 4 permise de conducere, 1 certificat de înmatriculare și o pereche de plăcuțe cu numere de înmatriculare. 

În cadrul acțiunii au fost legitimate, în total, 152 de persoane și controlate 7 localuri publice.
Totodată, polițiștii au intervenit la 9 apeluri primite prin S.N.U.A.U. 112.

Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare și ori de câte ori impune dinamica operativă, pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, dup[ cum ne-a transmis purt[torul de cuv\nt al IPJ, inspector șef Adina Aconstantinesei


 

 

 

   

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite