Persoană acoperită sub trei metri de pământ la Gurahonț
Azi, luni, 5 august în jurul orei 16,00, in comuna Gurahont, str. Horia, o persoana a fost surpinsa de un mal de pamant și acoperita la aprox la 3 m adancime, constienta. S-au deplasat la locul accidentului două autospeciale de stingere, o autospecială pentru primă intervenție, un ofițer și șapte subofițeri, un SMURD TIM și o Ambulanță. În sprijin a venit și containerul multirisc a Detașamentului Arad, cu trei subofiteri. Canalul respectiv are aproximativ 4 m adâncime și 60 cm latime, după cum ne-a transmis maior George Pleșca, din partea ISU Arad.
UPDATE 2:
Victima, un bărbat de 57 ani, a fost scos după 8 ore de intervenție, în viață și predat echipajului SMURD Terapie Intensivă Mobilă pentru a fi transportat la UPU Arad.
Lupta pentru viață continuă!
Am învins din nou, după mai bine de opt ore.
Opt ore în care am săpat, am tremurat, ne-am rugat, cu atât mai mult cu cât victima este tatăl unui coleg de al nostru de la Gurahont. Am avut încredere în noi, în forțele noastre și profesionalismul nostru.
Ne-am făcut din nou datoria, datoria de salvatori!
S-a prăbușit pământul peste noi dar nu am renunțat și pana în final am învins.
Noi suntem ISU ARAD!
UPDATE:
Victima respiră cu masca de la aparatul de respirat, fiind dezgropată până sub nivelul pieptului. Se sapă doar manual!