Pericol de inundaţii. Coduri portocaliu şi galben pentru jumătate de ţară
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, sâmbătă, o avertizare cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din şapte judeţe, care va intra în vigoare duminică, la ora 18. Totodată, râuri din 20 de judeţe se află sub cod galben de inundaţii.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), avertizarea cod portocaliu intră în vigoare duminică la ora 18.00 şi expiră luni la ora 14.00.
Sunt vizate bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Lӑpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Crişul Repede – bazin superior (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Hunedoara şi Arad).
De asemenea, de duminică, de la ora 16.00, până luni la ora 24.00 este cod galben de inundaţii în bazinele hidrografice din 20 de judeţe.
Sunt sub atenţionare râurile din bazinele hidrografice Iza, Tur, Lӑpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele Sӑlaj şi Satu Mare), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Crişul Repede (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Mureş – bazin superior amonte confluenţă Arieş (judeţele Harghita, Mureş şi Bistriţa Năsăud), Târnava Mică – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Mureş, Sibiu şi Alba), Olt (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş şi Olt), Argeş – bazin superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), Buzău - bazin superior (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău).
Cod galben va fi şi pe râurile din bazinele hidrografice Călmăţui – bazin inferior (judeţul Teleorman), Neajlov – bazin inferior (judeţele Teleorman şi Giurgiu), Sabar (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Ilfov şi Giurgiu), fenomenele urmând să se manifeste de duminică, de la ora 16.00 pânnă luni la ora 12.00.
De duminică de la ora 22.00 până luni la ora 24:00 codul galben se va manifesta pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), afluenţii mici ai Someşului aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), afluenţii Mureşului aval confluenţă Arieş (judeţele Alba, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (judeţele Caraş Severin şi Timiş).
De asemenea, de duminică de ora 06.00 până luni la ora 24.00 va i cod galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice Jiu – bazin superior amonte S.H. Sadu (judeţele Hunedoara şi Gorj), Jiu – sector S.H. Filiaşi-S.H. Podari (judeţele Gorj şi Dolj), Jiu - afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Gorj, Mehedinţi şi Dolj), iar de duminică de la ora 18.00 până luni la ora 24.00 pot apărea inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice Tisa – sector S.H. Valea Vişeului - S.H. Sighetu Marmaţiei (judeţul Maramureş), Prut – sector amonte Ac. Stânca Costeşti (judeţul Botoşani).
Pot apărea, în aceste intervale, scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu depăşiri ale cotelor de apărare.