Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Pe unde se pierde căldura și cum poți evita costurile mai mari la facturi

Frumusețea iernii este incontestabilă, însă dincolo de orele de distracție afară, de cele mai multe ori o admirăm din interiorul căminului. Pentru a ne crea tot confortul termic pe care îl merităm, trebuie să ne asigurăm că sistemul de încălzire funcționează eficient și că nu există pierderi de căldură în locuință. Așadar, astăzi vom discuta despre cele mai frecvente locuri pe unde se pierde căldura și despre cum putem evita astfel de probleme. 

Pe unde se pierde căldura și cum poți evita costurile mai mari la facturi
Comentează 0

Cele mai frecvente zone prin care se pierde căldura

Indiferent de sistemul de încălzire al locuinței, pierderile de căldură au un impact negativ din punct de vedere financiar, generând tot timpul costuri suplimentare fie la facturile de gaze sau electricitate, fie atunci când vine vorba de combustibilul solid pentru cazan. Cele mai frecvente pierderi de căldură au loc pe la: 

1.Pereți

Transferul de căldură este facilitat de o izolație slabă a pereților. Ce înseamnă acest lucru? Că într-o zi răcoroasă, inclusiv pereții vor fi reci, iar sistemul de încălzire va funcționa continuu pentru a compensa pierderile. 

Cea mai eficientă modalitate de a ne proteja locuința din acest punct de vedere este prin termoizolarea pereților cu vată minerală. Izolare la interior și la exterior a pereților nu doar că asigură conservarea căldurii, ci reduce și zgomotele din exterior. 

2.Pardoseală 

Pierderile de căldură pot avea loc și la nivelul pardoselii. Pentru o structură rezistentă, construcția este de obicei realizată pe ciment sau beton, materiale care pot răci rapid pardoseala. 

Indiferent că alegi parchet laminat sau placă de SPC, cel mai probabil ai simțit și tu pardoseala rece. Pentru a evita astfel de neplăceri, puteți opta pentru montarea plăcilor de izolație din polistiren care funcționează precum un tampon între materiale cu temperaturi diferite. 

O altă soluție este instalarea unui sistem de încălzire în pardoseală peste care poți monta parchet din lemn masiv sau stratificat. În timp ce încălzirea în pardoseală este o metodă mai eficientă și modernă de încălzire, lemnul este un bun conductor termic care menține căldura pentru ore întregi și o distribuie uniform. Scapi de pierderile de căldură și de clasicele calorifere și te bucuri de un sistem modern și de căldura lemnului la fiecare pas. 

3.Pe la uși și ferestre 

În jur de 15-25% din căldură se pierde pe la uși și ferestre, mai ales dacă locuiești la bloc. În general, schimbul termic dintr-o locuință se realizează când deschiderile nu sunt etanșe, adică dacă ferestrele locuinței tale nu se închid ermetic. 

Lipsa etanșeității poate avea la bază mai multe cauze, precum: 

  • Feroneria deteriorată a ferestrelor 
  • Sticla termoizolantă este deteriorată sau chiar fisurată
  • Garniturile profilelor sunt uzate și deteriorate 

Cel mai simplu mod prin care îți poți da seama dacă există pierderi de căldură la nivelul ferestrelor și a ușilor este prezența curenților de aer rece. Din fericire, atât ferestrele cât și ușile de termopan pot fi reparate sau înlocuite. 

Dacă îți dorești să scapi de grija izolației termice și fonice a locuinței, îți recomandăm să te îndrepți către ferestre de termopan cu minim 5 camere și cu profile de calitate. De asemenea, sticla joacă un rol crucial în protecția oferită, de aceea poți alege între geamul cu două sticle, termopanul, și cel cu trei sticle, tripanul. 

Amândouă variantele sunt eficiente din punct de vedere termic, cel din urmă, tripanul, fiind tehnologia de ultimă oră care oferă cea mai ridicată protecție. Varianta ferestrelor de termopan este totuși o soluție eficientă termic și mai accesibilă din punct de vedere financiar, însă pentru a te bucura de confort indiferent de anotimp, îți recomandăm sticla Low-E potrivită pentru tot anul.  

Un alt aspect pe care trebuie să îl iei în calcul este montajul. În cazul ferestrelor, nu puține sunt momentele în care nu produsul este slab calitativ, ci doar nu este corect montat, fiind totodată ineficient. Deși inițial poate părea mai puțin costisitor să apelezi la o firmă din cartier, o manoperă incorectă îți poate aduce doar bătăi de cap și costuri ulterior mai mari, atât la facturi, cât și pentru refacerea lucrării. Apelează de la început la o echipă de profesioniști pentru a te bucura de garanția unei lucrări bine făcute. 

Glasspandoor îți stă la dispoziție cu o gamă variată de ferestre și uși din termopan cu profile de înaltă calitate. Deoarece confortul tău și protecția locuinței tale sunt prioritare pentru noi, realizăm tâmplărie PVC la comandă, conform dimensiunilor și cerințelor tale. În același timp, colaboratorii noștri te pot ajuta cu montaj profesionist. 

Concluzie 

Zonele care pot genera pierderi de căldură sunt multiple, însă izolarea corespunzătoare a locuinței și echiparea acesteia cu un sistem eficient de căldură, ferestre și uși de calitate sunt un plus de confort pentru tine, dar și o modalitate de economisirea a banilor indiferent de anotimp. Investește în materiale de calitate încă de la început pentru a te bucura de confortul pe care îl meriți! 

Articole asemanatoare