Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Pe ce trasee din municipiu circulă autobuzele electrice

Potrivit reprezentanților Primăriei, toate cele zece autobuze electrice achiziționate de Municipiul Arad prin proiectul „Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare” sunt puse în circulație.

Pe ce trasee din municipiu circulă autobuzele electrice
Comentează 0

Ele deservesc mai multe trasee ale Companiei de Transport Public, după cum urmează:  

AR 20 CTP (9 m) – linia 41 (Piața Romană - Bujac) - schimbul II;

AR 21 CTP (12 m) – linia 41 (Piața Romană - Bujac) - schimbul I;

AR 22 CTP (12 m) – linia 21 (Podgoria – Faleza Sud) - schimbul I;

AR 23 CTP (9 m) – linia 31 (Podgoria – Trenului) - schimbul II;

AR 24 CTP (9 m) – linia 19 (UTA – Sînicolau Mic) – schimbul II;

AR 25 CTP (9 m) – linia 18 (Căpitan Ignat – Piața Romană) – schimbul II;

AR 26 CTP (12 m) – linia 18 (Căpitan Ignat – Piața Romană) – schimbul I;

AR 27 CTP (12 m) – linia 46 (Parcul Reconcilierii – Cartier San Paolo) – schimbul I;

AR 28 CTP (9 m) – linia 46 (Parcul Reconcilierii – Cartier San Paolo) – schimbul II;

AR 29 CTP (12 m) – linia 19 (UTA – Sînicolau Mic) – schimbul I.

 

„Prin proiectul «Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare», finanţat în cadrul POR (Programului Operaţional Regional 2014-2020), Primăria Arad a cumpărat cinci autobuze de capacitate medie şi cinci de capacitate mică, produse în Turcia.

Cele de capacitate medie au o lungime de 12 metri, trei uşi şi 89 de locuri (35 pe scaune şi 54 în picioare) şi o autonomie de 250 km/o încărcare. Cele de capacitate mică au nouă metri, două uşi, pot transporta până la 60 călători (26 pe scaune şi 34 în picioare) şi au o autonomie de 240 km/o încărcare. Durata estimată de funcţionare în cazul ambelor modele este de 15 ani.

Municipiul Arad continuă investițiile în înnoirea parcului Companiei de Transport Public Arad. Planurile administrației locale vizează achiziționarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență a 12 autobuze electrice și a patru microbuze electrice, pentru acestea din urmă obținându-se o finanțare în valoare de un milion de euro. Tot prin PNRR, Municipiul Arad a obținut peste 13 milioane de euro pentru achiziționarea a încă 6 tramvaie dublu articulate”, susțin autoritățile locale.

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite