Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Patru locuri de joacă pentru copiii cu dizabilități

Patru locuri de joacă pentru copiii cu dizabilități
Comentează 0

Patru locuri de joacă destinate copiilor cu dizabilități vor fi amenajate în municipiul Arad. Investiția se ridică la peste 100.000 lei.  

În luna septembrie a anului trecut, Consiliul Local Municipal aproba  protocolul de colaborare încheiat între Municipiul Arad și SC UTA SA în vederea achiziționării construcției – Creșă UTA, la preţul de 20.000 euro, fără TVA. Potrivit protocolului de colaborare dintre părţi, după încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare şi încasarea preţului aferent, SC UTA SA se obligă ca suma netă astfel obţinută cu titlu de preţ (20.000 de euro) să fie donată către o organizaţie neguvernamentală de tip ONG parteneră a Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Arad şi în acest sens se obligă să încheie în forma autentică o ofertă de donaţie a preţului net încasat de 20.000 de euro”.

 “Am identificat soluția juridică, astfel încât banii pe care noi i-am dat pentru cumpărarea acestui imobil să fie ulterior donați unei organizații aleasă în mod absolut transparent. Vorbim despre Asociația Distroficilor Muscular din România- Filiala Arad. Dânșii au semnat contractul cu firma Dupex, una dintre cele mari companii de la noi din țară pe acest segment. Mai multe locații din Arad vor fi dotate cu echipamente destinate persoanelor cu dizabilități.

Copiii sunt toți copii, au același suflet, cald, candid și frumos, iar noi încercăm prin acest proiect să-I aducem împreună și în mod direct să-i ajutăm să treacă peste greutăți pe cei cu care viața a fost puțin mai dură.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

 Parcul Pădurice, Parcul Regina Maria, Parcul Europa și locul de joacă de pe strada Tunarilor din cartierul Alfa sunt locațiile alese de beneficiari unde urmează să fie montat câte un circuit format din patru echipamente: căsuță de lemn, leagăn, carusel și masă cu nisip.

  Aceste mijloace vor fi adaptate în așa fel încât și o persoană în cărucior să poată intra într-o căsuță, să se joace la măsuța cu nisip. Copiii cu dizabilități vor avea acum posibilitatea să se joace alături de ceilalți micuți. Este și motivul pentru care am ales să amplasăm aceste elemente în locurile de joacă existente. Se vor lega prietenii și așa cum am remarcat în Suedia și în Danemarca va dispărea sentimentul de milă față de o persoană care este în fotoliu rulant.”, a explicat președintele ADMR – Filiala ARAD, Mihai Fighir.  

 “Prin realizarea acestui proiect se respectă un drept al copiilor, posibilitatea ca toți copiii să se implice în activități recreative și de joacă. În realizarea acestor locuri de joacă detaliile sunt esențiale. Ne-am gândim la siguranța copiilor, la siguranța persoanelor cu dizabilități. Vor fi patru modele de echipamente realizate din metal și lemn. Garanția acestor produse este de 2 ani de zile, dar noi vom continua să fim alături de acești oameni minunați și după aceea, fiind vorba despre un proiect de suflet.”, a detaliat directorul regional de vânzări SC DUPEX SRL, Andrei Castaian Rusu.

Elementele de joacă ar trebui să ajungă la Arad în maxim 3 luni.

 

 

Galerie foto (5)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite