Locurile de joacă din oraș vor avea program. Vandalii, fără acces noaptea
Parcurile destinate copiilor vor fi mai atent supravegheate de autorități și vor avea un program de joacă, pentru a se evita distrugerile pe timp de noapte.
Investiții importante ale municipalității, precum Parcul ”Aventura Voincilor”, au avut de suferit în ultimii ani, din cauza distrugerilor provocate de tineri teribiliști, adesea rămași neidentificați. Dispozitive de joacă rupte, bănci și mese mâzgălite, cuvinte obscene scrise pe acestea, sunt doar câteva exemple.
Pentru a proteja aceste spații de joacă, Primăria le propune consilierilor locali să aprobe un proiect de hotărâre care impune un program. Parcurile nu vor mai fi accesibile noaptea, când au loc cele mai multe distrugeri.
”În cadrul ședinței Consiliului Local vom schimba regulamentul locurilor de joacă din municipiul Arad. În urma întâlnirilor pe care le-am avut cu cetățenii, ni s-a solicitat să avem un program fix pentru locurile de joacă, să le închidem seara și să le deschidem dimineața”, a declarat, miercuri, primarul Gheorghe Falcă, în cadrul unei conferințe de presă.
Arădenii și-au exprimat această dorință cu ocazia consultărilor organizate de Primărie în cartiere, în cursul anului 2016.
Prin noul regulament, Poliția Locală va avea atribuția de a închide seara aceste spații destinate copiilor și de a le deschide dimineața, urmând să aplice amenzi în cazul în care programul nu este respectat.
În Arad există peste 70 de locuri de joacă amenajate de municipalitate pentru copii.