Parcul din Vlaicu pus la transparență
Primăria a anunţat, ieri, deschiderea procedurii de transparenţă decizională în ceea ce privește documentația de urbanism Plan Urbanistic Zonal (P.U.Z.) şi Regulament Local de Urbanism (R.L.U.) aferent: „Amenajare Parc Aurel Vlaicu Arad”.
„Proiectul de hotărâre se referă la demararea procedurii de transparență decizională pentru documentația de aprobare a Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) şi Regulamentul Local de Urbanism (R.L.U.) aferent: „Amenajare Parc Aurel Vlaicu Arad", intravilanul Municipiului Arad, Strada Câmpul Liniștii, nr. 1, jud. Arad, identificat prin C.F. nr. 365000 - Arad, conform documentației anexate, care face parte din prezenta hotărâre.
Planul Urbanistic Zonal (P.U.Z.) şi Regulamentul Local de Urbanism (R.L.U.) se aprobă cu respectarea condițiilor impuse prin avize. Date generale: Proprietar/Dezvoltator- MUNICIPIUL ARAD; Proiectant general- Asocierea S.C. TOPOCONS S.R.L. – S.C. SIMPLU CADD S.R.L., specialist cu drept de semnătură RUR, arh. SECULICI Gheorghe, pr. nr. 318/2023.
Suprafața totală aferentă terenului reglementat prin prezentul P.U.Z. este de 34.433,00 mp, categoria de folosință – Curți construcții, în intravilan, identificat prin C.F. nr. 365000 – Arad”, transmit reprezentanții Primăriei.
Documentaţia poate fi consultată: pe pagina de internet a instituţiei, accesând acest link , la sediul instituţiei, la Serviciul Relaţii cu Publicul, asociații de proprietari, camera 5, luni, marți, miercuri între orele 08:30 – 16:00, joi între orele 08:30 - 17:30, vineri între orele 08:30 - 13:30. Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Serviciul Relaţii cu Publicul, asociații de proprietari al instituţiei.
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune până la data de 29.07.2024 prin formularul online disponibil pe pagina de internet a instituţiei, la acest link, ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: dezbaterepublica@primariaarad.ro sau prin poştă, pe adresa Primăriei Municipiului Arad, Bulevardul Revoluţiei, nr. 75.
„Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituției, la acest link , în Registrul pentru consemnarea propunerilor.
Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.
Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 19.08.2024”, au ținut să precizeze edilii.
Foto. Arhiva