Panică în SUA! 14 victime, într-un schimb de focuri la o înmormântare
În total, 14 persoane au fost rănite, marţi, într-un schimb de focuri în cursul unor funeralii la Chicago, a anunţat poliţia, într-un moment în care preşedintele american, Donald Trump, ameninţă să trimită agenţi federali în unele oraşe administrate de democraţi, în faţa exploziei actelor de violenţă.
În jurul orelor 18.30, o maşină "a început să tragă asupra participanţilor la funeralii", care la rândul lor "au deschis focul asupra maşinii", a declarat presei un responsabil al Chicago Police Department, Eric Carter.
Ulterior, maşina a avut un accident, dar ocupanţii acesteia au reuşit să scape, a spus poliţistul.
Eric Carter a adăugat că 14 persoane au fost rănite şi internate în spital, fără să poată preciza cât de grave sunt rănile.
O persoană este în curs de a fi interogată de poliţie în legătură cu schimbul de focuri, a precizat el.
Acest nou episod într-un oraş unde violenţa este endemică în anumite cartiere intervine în timp ce şeful statului a declarat că acolo situaţia este "mai rea decât în Afganistan", ţară confruntată cu decenii de război, scrie agerpres.ro.
Omul de afaceri republican a ameninţat luni cu trimiterea forţelor de ordine federale în mai multe mari oraşe guvernate de democraţi, între care Chicago şi New York, după prime desfăşurări controversate de forţe la Portland, în nord-vestul ţării, pentru a pune capăt manifestaţiilor împotriva violenţei poliţieneşti şi rasismului.
"Nu vom lăsa să cadă New York, Chicago, Philadelphia, Detroit şi Baltimore", a subliniat el, acuzând edilii acestor mari oraşe că aparţin "stângii radicale".
Sursa: realitatea.net